Guvernul României a nesocotit deliberat o decizie a Curții Constituționale când a impus starea de urgență.

Curtea Constituțională a decis că limitări ale drepturilor nu pot fi adoptate prin OUG, astfel că starea de alertă nu poate fi decretată decât prin lege organică adoptată de Parlament. Ce a făcut Guvernul? A mers niște trepte mai jos și a introdus starea de alertă prin hotărârea Comitetului Național de Situații de Urgență.

Guvernul a vrut să evite o situație de vid legislativ, dar riscă să complice și mai tare lucrurile, pentru că oamenii ar putea să nu înțeleagă ce anume se schimbă de la o zi la alta - spre exemplu declarația pentru ieșit din casă, care, de vineri, se completează doar de către cei care urmează să părăsească localitatea de domiciliu.

Joi s-a terminat starea de urgență, pe care guvernul voia să o înlocuiască cu starea de alertă - care nu a mai fost activată niciodată până acum pe întreg teritoriul României. Doar că Executivul s-a mișcat foarte lent și a adoptat cu o întârziere nepermisă proiectul de lege pe care l-a trimis Parlamentului pentru a implementarea starea de alertă.

Ca urmare, legea nu poate intra în vigoare mai devreme de luni, 18 martie, deși ar putea fi amânată încă. Ceea ce lasă trei zile fără restricții, dat fiind că starea de urgență a încetat joi seara. 

Pentru a-și acoperi greșeala, PNL a forțat una și mai grosolană, anume adoptarea legii cu un amendament anti-constituțional, care grăbea termenul de intrare în vigoare al legii, dar intra în conflict direct cu un articol din legea supremă. În ceasul al unsprezecelea, parlamentarilor le-a venit mintea la cap și nu au adoptat și amendamentul cu pricina.

Dar guvernul nu a renunțat la ideea de a îndoi regulile în favoarea sa și a trecut prin Comitetul Național pentru Situații de Urgență o hotărâre care prevede măsurile care se vor aplica, timp de 30 de zile, din data de 15 mai. Asta după ce adoptase deja o OUG despre măsurile ce vor fi luate în starea de alertă, în special pe partea economică.

Problema este că în acest interval va intra în vigoare și legea votată de Parlament, care vine cu alte prevederi, iar diverși oficiali fac fel de fel de declarații, încât este greu să discerni care sunt cu adevărat regulile.

În plus, președintele Klaus Iohannis a avertizat deja că, dacă numărul cazurilor de COVID-19 va crește accelerat, nu va ezita să decreteze din nou stare de urgență.

Deocamdată, starea de alertă pornește de la aproape 16.250 de cazuri confirmate și peste 1.050 de morți provocate de COVID-19.

În acest timp, Comisia Europeană trage din nou de urechi autoritățile pentru deficiențele grave pe partea de mediu. Executivul UE a cerut României să își protejeze locuitorii de poluarea aerului, dar și să închidă gropile ilegale de gunoi.

Recomandarea de lectură: Efectele epidemiei asupra unor familii neobișnuite - mamele surogat, nevoite să păstreze copiii de mai multe luni - din The Guardian