O propunere care vine prea târziu, dar ar fi trebuit să ne obișnuim cu întârzierile.

După ce numărul de noi infectări cu coronavirus a atins o cifră record, șeful statului a pledat pentru obținerea unui consens politic în vederea depășirii crizei. Dar gestul său vine târziu, după lungi perioade în care doar a acuzat adversarii politici, dar mai ales după ce a trecut cu vederea deciziile proaste ale aliaților săi.

Președintele Klaus Iohannis a făcut un apel la politicieni și Parlament: „este momentul să lăsăm divergențele politice de o parte și să ne concentrăm pe soluții care sunt absolut necesare în această perioadă”.

Dar Iohannis este unul dintre principalii vinovați pentru aceste divergențe, fiind cel care a aruncat vina asupra PSD aproape la orice decizie contrară Guvernului pe care l-a instalat, în timp ce politicienilor PNL pare că le iartă inclusiv derapaje grave.

Cu siguranță, Iohannis nu ar fi ezitat să atace un premier PSD care ar fi îndemnat la nerespectarea unei decizii a Curții Constituționale. Întrebat de jurnaliști despre apelul făcut de Ludovic Orban privind ignorarea deciziei CCR privind carantinarea și izolarea, președintele a răspuns sec: „Deciziile CCR sunt obligatorii, precum respectarea Constituției și a legilor. Mai mult nu am ce comenta aici”.

Dar, în timp ce vorbește de „politicieni care încearcă să exploateze electoral această pandemie”, Iohannis pare că uită de săptămânile decisive pierdute pe când epidemia se instala în Europa în jocuri politice derizorii, când șeful statului și PNL încă visau la organizarea de alegeri anticipate.

De asemenea, președintele vorbește de interesele electorale ale celorlalți, dar pare că ignoră că propriul său guvern evită să ia decizii necesare, dar nepopulare, ba chiar evită și răspunsurile la unele întrebări - vezi cazul majorării pensiilor - tocmai pentru că suntem în an electoral.

În schimb, premierul ne asigură că Guvernul nu vrea să reintroducă restricții, deși situația epidemică pare că se degradează cu repeziciune, iar românii ar putea fi în curând blocați în țară, pentru că alte state ne trec pe „lista roșie”

În acest timp, cadrele medicale continuă să se infecteze cu COVID-19, arătând că nu doar populația nu respectă regulile.

Dar ministrul finanțelor rămâne un optimist, susținând că economia României nu va fi atât de afectată pe cât crede Comisia Europeană.

Apropo de Comisia Europeană, Bruxelles-ul își vede mai departe de planurile cu tranziția către o economie verde, sperând că liderii europeni vor decide rapid asupra bugetului UE - majorat și cu fondurile din planul de relansare. România ar putea primi un ajutor nesperat, dar negocierile sunt încă extrem de intense și este greu de estimat care va fi rezultatul final.

Recomandarea de lectură: Numărul de cazuri a depășit trei milioane în Statele Unite - Ce au făcut bine și ce nu SUA în actuala pandemie (via BBC)