Ministrul Oprea s-a prezentat astăzi la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul decesului polițistului din coloana oficială a acestuia. La ieșire a evitat răspunsurile jurnaliștilor.

Ministrul Gabriel Oprea a stat mai bine de o oră în biroul procurorului ce investighează moartea polițistului Bogdan Gigină. Acesta a dat răspunsuri la întrebările anchetatorilor.
 
La ieșire, însă, ministrul a evitat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor care-l așteptau. A declarat că venea „de la o instituție a statului”, în ciuda insistenței presei de a afla de unde anume venea și încotro se ducea.
 
„Eram în timpul serviciului”, a declarat Oprea.
 
El a refuzat să răspundă în legătură cu numărul imens de dăți în care a folosit echipaje ale poliției rutiere pentru a ajunge în diferite locuri, spunând doar că nu a avut nicio zi de concediu în acest an, „într-un context complicat de securitate”.
 
Întrebat în baza cărui act are privilegiul de a circula cu antemergător al Poliției, oprea a spus că nu a încălcat legea și că nu a beneficiat de nimic în plus față de alți miniștri de Interne.
 
Jurnaliștii nu au reușit să afle în baza cărui tip de act și emis de cine anume beneficiază ministrul de Interne de antemergător al poliției rutiere. Flancat de garda lui de corp, ministrul Oprea și-a croit drum prin mulțimea de reprezentanți ai presei până la mașina care-l aștepta la doi metri de intrarea în sediul Parchetului Tribunalului București.
 
 
 

Gabriel Oprea este ultimul audiat dintre cei aflați în coloana oficială. Până acum au dat declarații ceilalți polițiști, șoferul și aghiotantul lui Gabriel Oprea.

În timp ce Oprea era audiat, Parlamentul vota dacă Elena Udrea va fi reținută și arestată sau nu în noul dosar de corupție deschis pe numele ei de procurorii DNA.

Miercurea trecută, EurActiv anunța deschiderea unui dosar penal in rem în cazul polițistului de la rutieră, mort în accidentul de marțea trecută. Tot miercuri, EurActiv publica în premieră informația că polițistul se afla în coloana oficială a vicepremierului Oprea.

Poliția a confirmat acest lucru abia a doua zi, după ce inițial anunțase că polițistul se afla în misiune de fluidizare a traficului.

Amintim că, în prima declarație publică de după eveniment, ministrul Oprea a aunțat, luni dimineață, la șase zile după moartea lui Gigină, că nu demisionează din funcție și că nu se consideră în niciun fel vinovat pentru acest eveniment.

Câteva ore mai târziu, tot luni, într-o întâlnire solicitată oficial, președintele Iohannis l-a sfătuit pe Oprea să renunțe la funcție. Luni seară, printr-un comunicat de presă, Gabriel Oprea a întărit faptul că nu renunță la funcția din Guvern.