Nimeni nu mai poate contesta faptul că România își protejează "foarte bine" frontiera națională și pe cea a Uniunii, spune ministrul de Interne Cătălin Predoiu, optimist că intrarea cu frontiera terestră în Schengen va avea loc în 2024.
Procurorul federal al Belgiei a lansat o anchetă împotriva unor membri ai Parlamentului European care ar fi fost plătiți de Moscova,iar prim-ministrul Alexander De Croo va aborda problema ingerinței Rusiei la summitul liderilor de săptămâna viitoare.
Împrumuturile comune ale Uniunii Europene ar putea contribui la finanțarea unor cheltuieli mai mari pentru apărare, dar guvernele ar trebui să facă alegeri politice dificile pentru a le susține, a declarat joi premierul belgian Alexander De Croo.
"Nu mai puțin de 150 de dosare legislative sunt pe masă", a spus premierul belgian De Croo, a cărui țară va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2024.
Belgia alocă 2,5 milioane de euro pentru instalarea de panouri solare pe acoperișurile spitalelor ucrainene, a anunțat ministrul Energiei, Tinne Van der Straeten (Groen), citată de La Libre Belgique.
Președintele Klaus Iohannis va efectua miercuri o vizită în Belgia, unde va fi primit de Regele Philippe și va avea consultări politice cu prim-ministrul Alexander De Croo.
În lipsă de spațiu și dorind să împiedice familiile să ajungă în stradă, guvernul belgian a anunțat că bărbații singuri care solicită azil nu vor mai fi găzduiți.
Ministrul belgian al Sănătății, Frank Vandenbroucke, a contactat autoritățile române pentru a afla cum controlează țara autenticitatea diplomelor de stomatologie în urma unor informații privind slaba pregătire a unor absolvenți cu diplome românești.
Potrivit presei internaționale, Eva Kaili pare să fi recunoscut în fața autorităților că știa despre faptele de care este acuzat partenerul ei, dar avocatul ei neagă acest lucru.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.