Conservatorii sunt cel mai vulnerabili la această insurecție populistă, în pofida faptului că au anunțat o serie de politici vizându-i pe potențialii simpatizanți ai partidului Reform, comentează The Telegraph.
Era ziua de 6 mai 2023 când regele Charles al III-lea, moștenitorul Reginei Elisabeta, a primit la Westminster Abbey din Londra, coroana baroc a Sfântului Eduard care i-a pecetluit urcarea pe tronul Angliei, conform Avvenire.
Marea Britanie desfășoară controale fizice asupra produselor alimentare de origine animală, plante și produse vegetale „cu risc mediu” ce sunt importate din Uniunea Europeană, relatează Reuters.
Un fost cercetător care lucrează în Parlamentul Regatului Unit și un alt bărbat acuzat de spionaj pentru China au primit eliberarea pe cauțiune, după o înfățișare la tribunal, relatează AP.
În loc să înlăture statul din viața noastră privată, legea care urmărește să interzică gradual fumatul îi extinde chiar și mai mult dreptul de intruziune, comentează The Telegraph.
Legea Delictelor Urii adoptată de Holyrood este o lege plină de ură. Dar există și la Westminster legi din belșug care restricționează inutil libera exprimare, comentează The Telegraph.
Fostul premier britanic Boris Johnson a decis să refuze un interviu cu Tucker Carlson, jurnalistul american care l-a intervievat recent pe Putin, după moartea opozantului rus Aleksei Navalnîi, relatează La Razon.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.