Parlamentul European a votat în ultima sesiune a actualei legislaturi rapoartele lui Siegfried Mureșan privind alocarea a 4,8 miliarde de euro pentru Ucraina și creșterea bugetului Parchetului European, potrivit unui comunicat.
Parlamentul European a adoptat miercuri un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
Parlamentul European a adoptat miercuri primele norme pentru a combate violența împotriva femeilor și pentru a proteja victimele, în special victimele violenței domestice.
Parlamentul European a adoptat miercuri zece acte legislative pentru a reforma politică de migrație și azil a Uniunii, astfel cum s-a convenit cu statele membre în decembrie 2023.
Elveția a fost reclamată de asociația "Vârstnicii pentru protecția climei", care reunește 2.500 de elvețience în vârstă de 73 de ani în medie, relatează Le Figaro.
Reforma amplă a politicii europene privind migrația, care înăsprește controlul asupra sosirii migranților în UE și prevede un sistem de solidaritate între statele membre în primirea solicitanților de azil, este supusă miercuri votului final în PE.
Uniunea Europeană a ajuns miercuri la un acord provizoriu privind extinderea măsurilor de liberalizare a comerțului pentru Ucraina, în contextul războiului de agresiune al Rusiei.
Deputatul european Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul UE din 2024, a prezentat marți, în Comisia pentru bugete a Parlamentului, prima propunere de rectificare a bugetului anual.
Mai mulți europarlamentari au cerut joi să fie analizată diseminarea propagandei ruse în cadrul Parlamentului European, după observațiile îndoielnice ale deputatului olandez de extremă dreapta Marcel de Graaff cu privire la conflictul din Ucraina.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.