Coaliția guvernamentală l-a lăsat pe fostul cancelar german Gerhard Schröder fără privilegiile de care beneficiază, cu excepția pensiei și a pazei.

Fostul cancelar german Gerhard Schröder (SPD), un personaj deosebit de controversat din cauza contactelor sale cu Rusia și a relației de prietenie cu Vladimir Putin, va pierde probabil o mare parte din drepturile sale speciale, relatează Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Partidele din coaliția guvernamentală - SPD, Verzii și FDP - vor să-l lase pe Schröder fără birou și fără angajații aflați la dispoziția sa. Aceștia ar urma să preia alte sarcini, conform unei solicitări a coaliției către Comisia parlamentară pentru buget. Joi ar urma să fie luată o decizie.

Schröder și-ar păstra doar pensia și angajații serviciului de pază.

SPD nu a fost de acord ca Schröder să rămână și fără pensie, așa cum a propus CDU - principalul partid de opoziție.

Prin refuzul său de a condamna războiul din Ucraina și de a renunța la funcțiile în care a fost numit de prietenul său, președintele rus Vladimir Putin, Gerhard Schröder afectează reputația internațională a Germaniei, a explicat CDU.

În cererea coaliției depusă la Comisia pentru buget, nu este amintită poziția fostului cancelar față de Rusia sau Putin, chiar dacă aceasta este motivul principal al retragerii privilegiilor.

Grupul parlamentar al SPD a apărat decizia de a nu se atinge de pensia lui Schröder, susținând că ar fi o chestiune "foarte discutabilă din punct de vedere constituțional”.

Cu aceste prilej, cele trei partide din coaliție vor să modifice regulile privind acordarea pensiei pentru foștii cancelari și președinți.

În prezent, după încheierea mandatului, aceștia primesc o pensie, un birou cu mai mulți angajați, șofer și rambursarea cheltuielilor de deplasare pe viață. Actuala coaliție vrea ca acest pachet să fie acordat doar dacă foștii cancelari și președinți își mai asumă diverse sarcini, precum patronajul unor cauze.

Schröder a fost cancelar între 1998 și 2005. Apoi a ocupat diverse funcții în companii energetice: Nord Stream, Gazprom sau Rosneft.

Pentru că nu a renunțat la colaborarea cu firme rusești după începutul războiului, conducerea SPD i-a cerut să părăsească partidul.