Premierul Dacian Cioloș a anunțat patru schimbări în Guvern: Curaj, Bostan, Costescu și Stoenescu. Chiar înainte de anunțul premierului, Dan Costescu, ministrul Transporturilor, și-a anunțat demisia.

Dacian Cioloș anunță schimbările din Guvern: Adrian Curaj de la Ministerul Educației, Marius Bostan de la Ministerul Comunicațiilor, Dan Costescu de la Ministerul Transporturilor și Dan Stoenescu, ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, pleacă de la Palatul Victoria.

Adrian Curaj urmează să fie înlocuit la Ministerul Educației cu Mircea Dumitru, rectorul Universității București.

Deși, în linii mari, Cioloș a lăudat activitatea ministrului Curaj, premierul a spus că-i reproșează acestuia intârzierea în rezolvarea problemelor plagiatelor. 

„Îmi doresc mai multă consistență pe partea de învățământ preuniversitar și mi-aș fi dorit mai multă activitate, mai multă consistență în clarificarea acestei probleme privind plagiatele”, a spus Cioloș.

Sorin Bușe urmează să fie noul ministru de la Transporturi, Maria Ligor se va ocupa de relația cu Românii de pretutindeni, în timp ce șeful Cancelariei primului-ministru Dragoș Tudorache va asigura interimatul, pentru câteva săptămâni, la Ministerul Comunicațiilor.

„La transporturi vreau să accelerăm activitatea atât pe zona proiectelor de autostrăzi, unde lucrurile nu au evoluat prea bine, cât și în ce privește pregatirea de noi proiecte”, a explicat Cioloș schimbarea de la Transporturi.

Mircea Dumitru este rector al Universității din București din decembrie 2011, când a fost ales pentru primul mandat. El a fost cel care a cerut public ca legislatia de verificare a plagiatelor să fie modificată, astfel încât suspiciunile de plagiat să fie analizate de comisiile de etica ale universităților în cadrul cărora ei și-au susținut lucrările respective.

Sub conducerea lui Mircea Dumitru, Universitatea din București a contrazis Ministerul Educației și a constatat cel mai răsunator plagiat din istoria României: cel al lui Victor Ponta, fiind singura universitate care a confirmat, oficial, plagiate și care a cerut Ministerului Educației retragerea titlului de doctor.

Tot rectorul UB a cerut eliminarea regulilor care stipulează ca deținuții care fac lucrări științifice să primească reducere de pedeapsă.

Sorin Bușe a fost ales director general adjunct la Tarom, în mai 2016.

Sorin Bușe s-a născut în 1960 la București și a absolvit Universitatea Politehnică București, Facultatea Tehnologia Construcțiilor de Mașini (1985).

În perioada 1985-1990 a lucrat în cadrul companiei Electronica din București în domeniul proiectării SDV.

În 1990 a emigrat în Canada, iar timp de cinci ani a fost director de proiect și director tehnic în industria auto, lucrând pentru furnizori ai companiilor General Motors, Honda, Chrysler, Mitsubishi, Suzuki și Mercedes.

În perioada 1995-2008 s-a alăturat producătorului Toyota, unde a ocupat diferite funcții, ajungând în final Director General Toyota Motor Manufacturing Canada, cu responsabilitatea deschiderii operațiunilor industriale în fabrica "greenfield” din Woodstock, Ontario.

Din anul 2008 lucrează în Grupul Renault, unde a fost implicat în strategia Renault în Rusia, iar din iulie 2009 a devenit director executiv adjunct al Renault Technologie Roumanie, potrivit CV-ului de pe site-ul Renault.

Maria Ligor este în prezent ambasadorul României în Canada.

În vârstă de 49 de ani, Maria Ligor este diplomat de carieră din ianuarie 1996. Până la numirea sa în calitatea de ambasador in Canada, a fost ambasador cu însărcinări speciale, Reprezentant Special pentru promovarea democrației.

Între iulie 2006 și august 2011, a fost ambasador al României în Spania, deținând în aceeași perioadă și calitatea de Reprezentant Permanent pe lângă Organizația Mondială a Turismului.

Anterior, a ocupat funcția de Director General pentru Afaceri Europene, între 2003 și 2006, având în responsabilitate atât relațiile României cu Uniunea Europeană, cât și relațiile bilaterale cu statele membre și alte state europene.

În aprilie-mai 2012 a fost Secretar general ad interim al MAE.Între 1998-2002 a activat la Bruxelles, în cadrul Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană (1998-2002).

Anterior și-a desfășurat activitatea la Ambasada României la Luxemburg (1997).

Propunerile de miniștri ale lui Dacian Cioloș urmează să ajungă mâine pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru a fi acceptate. Premierul l-a informat deja pe președinte despre intenția de a remania anumiți miniștri din Cabinetul său, iar șeful statului a fost de acord.

Anul acesta au mai plecat patru miniștri: Patriciu Achimaș-Cadariu de la Sănătate, Vlad Alexandrescu de la Cultură, Aura Răducu de la Fonduri Europene și Ana Costea de la Muncă.

***

Demisia lui Costescu vine după ce acesta a susținut că biletul de tren este mai scump, deoarece călătoria cu acest mijloc de transport este un lux, la fel ca în toate țările civilizate.

În plus, se pare că Dan Costescu se afla pe lista neagră a remanierii pe care premierul Dacian Cioloș ar urma să o anunțe în această seară, potrivit adevărul.ro.

Șefului Guvernului ar fi avut mai multe nemuțumiri în privința lui Costescu, una dintre acestea fiind aceea că Dan Costescu a refuzat să reformeze Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR).

Prim-ministrul Dacian Cioloș va susține declarații de presă, începând cu ora 18:00, la Palatul Victoria.