Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, ss-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind așteptați duminică la urne să își aleagă reprezentanții în Parlamentul European și pe cei în administrația locală.
Biroul Electoral Central a transmis, printr-o circulară, birourilor electorale din țară, dar și Autorității Electorale Permanente un îndrumar redactat de către Asociația Accept cu recomandări privind interacțiunea la urne cu persoanele transgender.
Expert Forum analizează toate veniturile și cheltuielile partidelor politice legate de subvenții din primele 3 luni ale anului 2024 și problemele legate de lipsa de transparență a perioadei de precampanie.
Ministra Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a anunțat luni că la alegerile europarlamentare din 9 iunie, românii din diaspora vor avea la dispoziție peste 900 de secții de votare, dublu față de numărul celor organizate la alegerile din 2019.
Guvernul împarte bani și crește taxe și impozite în același timp, însă când vine vorba de subvențiile partidelor, care în 2023 se ridică la 258 de milioane de lei, lucrurile stau altfel.
Toni Greblă a fost eliberat miercuri de Guvern din funcția de prefect al Capitalei după ce a fost votat de Parlament președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP).
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că totalul de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31 ianuarie 2023 este de 18.891.066, cu 984 mai puțini față de ultima informare publică.
Autoritatea Electorală Permanentă informează șeful instituției, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, și-a înaintat miercuri celor două camere ale Parlamentului demisia de onoare din funcție.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.