Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a lansat luni noua Strategie Națională Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2024-2028.
Nimeni nu mai poate contesta faptul că România își protejează "foarte bine" frontiera națională și pe cea a Uniunii, spune ministrul de Interne Cătălin Predoiu, optimist că intrarea cu frontiera terestră în Schengen va avea loc în 2024.
După discuțiile de săptămâna trecută de la Sofia cu ministrul bulgar Stoyanov și comisarul european Johansson, ministrul de interne s-a întâlnit marți, la Budapesta, cu ministrul ungar Sándor Pinter, pentru a discuta despre aderarea la Schengen.
Ministra germană de interne, Nancy Faeser, s-a aflat marți în România și apoi va ajunge în Bulgaria pentru a discuta despre combaterea migrației și cooperarea polițienească.
Nivelul de alertă teroristă rămâne ridicat în țară, spune ministrul austriac de Interne într-un interviu acordat agenției APA. Austria încă blochează accesul României și Bulgariei la Schengen - ar trebui să existe doar concesii pe ruta de zbor.
Inspectorul General al Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, a fost eliberat din funcție, cu acordul acestuia. Totodată, a fost demis și șeful IPJ Maramureș, anunță Ministerul de Interne.
Europarlamentarul Eugen Tomac anunță că joi are loc o nouă ședință a Consiliului JAI la Bruxelles și, cu toate că întreaga reuniune este dedicată exclusiv problematicii Schengen, pe agendă nu este niciun punct referitor la extindere.
Municipiul Balcic și stațiunea Albena vor coopera cu Poliția Română în acest sezon estival, în vederea garantării securității și menținerii ordinii publice, scrie publicația bulgară Dunav Most.
Spania ar fi afirmat - potrivit ministrului Bode - că va pune pe agenda președinției dosarul aderării României și Bulgariei la Schengen. Schallenberg spune că Austria va bloca extinderea Schengen până când va observa un declin susținut al migrației.
Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a declarat la București că Lucian Bode și el sunt "parteneri" și pot pune presiune asupra Comisiei Europene pentru întărirea securității europene.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.