Președintele Klaus Iohannis a calificat bătaie de marți dintre deputatul PNL Florin Roman și fostul coleg de partid, Dan Vîlceanu, ca un "eveniment nedorit, made in Romania".
Comisia juridică din Camera Deputaților l-a sancționat marți pe deputatul Dan Vîlceanu cu sancțiunile maxime prevăzute de regulament după ce l-a agresat fizic pe deputatul PNL Florin Roman.
Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și alți patru deputați au vizitat kibuțul Kfar Aza, atacat de teroriștii de Hamas pe 7 octombrie, și în care au fost uciși peste 40 de copii.
Un amendament introdus la proiectul de lege privind măsurile fiscale viza naționalizarea Pilonului II de pensii, susțin liberalii, care declară că propunerea a venit din partea unei secretare de stat de la PSD în Ministerul Finanțelor.
Liberalii au depus luni la Parlament proiectul de lege privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni din sfera traficului de droguri.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri un proiect de lege inițiat de liberalul Florin Roman privind instituirea zilei de 30 noiembrie drept "Ziua națională a tezaurului uman viu".
Sorin Cîmpeanu, care a demisionat de la Ministerul Educației după acuzațiile de plagiat, și Florin Roman, plecat de la Ministerul Digitalizării din același motiv, au fost propuși de PNL să preia funcții de conducere în Senat și Camera Deputaților.
Deputatul PSD Gheorghe Șimon a lansat un atac la adresa PNL, despre care spune că în ultimii doi ani a avut trei miniștri dovediți că au plagiat în lucrările care au stat la baza obținerii unor titluri academice.
USR îl cheamă pe ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Florin Roman, la Ora Guvernului, lunea viitoare, pentru a da explicații cu privire la acuzațiile de plagiat care i se aduc.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.