Președintele Klaus Iohannis a reacționat din nou luni pe subiectul refuzului din partea Austriei de a ne accepta în spațiul Schengen. Șeful statului s-a declarat "dezamăgit și supărat", adăugând că "votul din Consiliul JAI este foarte problematic."

"Votul din Consiliul JAI este foarte problematic pentru noi toți în România și trebuie să spun că am fost dezamăgit și supărat după ce am primit rezultatul votului. Această dezamăgire și supărare vin din faptul că noi de 11 ani ne străduim, negociem și sperăm să intrăm cu drepturi depline în Schengen. După ce în decursul acestui an am avut câteva reușite notabile. Să nu uităm că una din principalele piedici a fost existența acelui MCV și am reușit împreună cu Guvernul și Coaliția să ajungem în punctul în care acest mecanism s-a finalizat. Am reușit printr-o colaborare intensă cu Olanda să-i convingem să își schimbe opinia în chestiunea Schengen față de România", a declarat Klaus Iohannis într-o declarație de presă comună cu președintele Elveției, Ignazio Cassis.

El a amintit și de faptul că tot în 2022 "s-a schimbat ecuația politică din Suedia", după ce inițial Parlamentul suedez nu a fost încântat de aderarea României la Schengen.

Klaus Iohannis a declarat și că pe 16 noiembrie, la Parlament, a avut loc o intrunire a miniștrilor de Interne din UE, iar la finalul reuniunii aceștia au semnat o declarație care a fost foarte clară: România și Bulgaria sunt bine-venite în Schengen. Iohannis a adăugat că declarația a fost semnată și de ministrul de Interne din Austria, același ministru care două zile mai târziu declara în fața presei că țara sa nu poate admite o lărgire a spațiului Schengen.

"Dintr-o chestiune care a fost greu de înțeles, s-au vehiculat diferite date care nu au coincis în niciun fel cu datele noastre, nici cu cele ale Frontex, iar când s-a votat, s-a petrecut un lucru interesant. Austria a susținut timp de două săptămâni, că atât a durat, că Schengen nu poate fi extins pentru că sunt prea mulți migranți, dar pentru Croația a știut să voteze <Da>, pentru România și Bulgaria a știut să voteze <Nu>", a adăugat președintele României.

La un moment dat, Klaus Iohannis i-a cerut scuze președintelui Elveției pentru că s-a lungit "puțin" cu declarațiile.

Totuși, întrebat dacă până la finalul anului 2022 s-ar putea să existe un nou vot pentru aderare la Schengen, Klaus Iohannis a spus că în atât de puține zile "o schimbare de opinie la partea austriacă" e puțin probabilă.

Citește și: Iohannis: România merita să primească un vot favorabil/ Atitudinea Austriei - nejustificată

Iohannis a criticat astfel modul Austriei de a face politică în UE și că "nu poate fi considerat unul pozitiv".

"Migrația este o problemă pentru UE, dar este la fel de clar că România nu permite o migrație nelegală și nu este cauza ei. România a primit un <Nu> nemeritat pentru o chestiune pe care n-am cauzat-o, România fiind foarte implicată în combaterea migrației ilegale. De aceea nici românii nu au înțeles de unde până unde acest refuz. Oamenii sunt supărați, mulți revoltați și pot să îi înțeleg, dar în politică nu contează dacă ești supărat, frustrat sau bucuros, ci noi suntem aleși pentru a rezolva problemele, iar asta voi face eu în continuare", a comentat Klaus Iohannis.

Votul din Consiliul JAI nu-l face să dea înapoi, a continuat el, iar personal a promis că va rămâne "foarte conectat la fenomen" și hotărât să ducă lucrurile mai departe până când România devine membră a spațiului Schengen.

Șeful statului nu a vrut însă să comenteze sondajul realizat de Curs la comanda PSD în perioada 9-11 decembrie, care arată că cei mai mulți dintre respondenți îl văd pe el drept principal vinovat pentru că România nu a intrat în Schengen.

Nici despre sondajul comandat de PNL și discutat vineri de conducerea formațiunii în care tot el este vinovat în percepția românilor de eșecul aderării la Schengen nu a vrut să comenteze.

Președintele nu a vrut să discute luni seara mai multe în prezența "prietenului Ignazio Cassis", dar a promis că va avea o discuție mai detaliată cu presa la Bruxelles, înaintea reuniunii Consiliului European care va avea loc miercuri, joi și probabil și vineri. Aici, el a promis că va ridica cu certitudine pe masa Consilului European problema aderăriii la Schengen, mai exact "două-trei acțiuni" pe care le va iniția.

"Pe mine o supărare sau o frustrare de acest tip nu m-au oprit niciodată în a urmări ceea ce este bine pentru comunitatea care m-a ales, iar de data aceasta este națiunea română și mă voi implica total. Dacă este momentul să căutăm vinovați, cu siguranță sunt lucruri care puteau fi făcute altfel, mai bine, chit că îmi este greu să înțeleg cum să faci mai bine dacă cu doar două săptămâni înainte de vot o parte își schimbă nepregătit și neexplicat atitudinea, dar în acest moment, alături de prietenul Cassis (președintele Elveției - n. r.) nu este momentul să aprofundăm tema", adăugat Klaus Iohannis.