Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat luni că nu se mai poate continua cu actualul Cod fiscal, "care funcționează ca în Evul Mediu", prin "bule papale".

"Am provocat o discuție în interiorul coaliției, dar și în spațiul public în ceea ce privește Codul fiscal, fiindcă în acest moment este o diferență imensă între impozitarea muncii - cu aproape 45% - și impozitarea capitalului. (...) Avem un Cod fiscal cu excepții de 64 de miliarde de lei - nu se mai poate continua, nu o spune doar Marcel Ciolacu, o spun toți finanțiștii. Mai mult, toți auditorii externi, care nu putem spune că sunt social-democrați. De la aceste principii am pornit aceste discuții corecte, loiale, necesare, de a veni cu ceva predictibil pentru primele 6 luni, pe urmă un an de zile, dar și cu niște cerințe la statul român - de exemplu, ANAF, în maxim două săptămâni, să declanșeze procedura de digitalizare, astfel încât în perioadele următoare să putem veni și să avem o discuție deschisă cu toți partenerii sociali și în coaliție în ceea ce privește impozitarea progresivă. Aceasta a fost baza de la care am plecat - să avem discuțiile în ceea ce privește Codul fiscal, care arată precum eram în Evul Mediu, când Papa emitea anumite bule unor oameni, în urma unor privilegii", a declarat Ciolacu la sediul PSD, citat de Agerpres.

El a susținut că își dorește o societate normală, justă, în care efortul este unul comun.

"M-am săturat. S-au "rezolvat" pensiile speciale în 30 de zile, eu n-am pensie specială. Cred că în zona de pensii speciale - ne-a zis și CCR-ul - trebuie venit cu o impozitare progresivă în funcție de venit și să închidem acest subiect în România. M-am săturat la fiecare discuție așezată să apară tot felul de tiriflici care vin și își dau cu părerea, după ce au distrus România, și să spună ce se întâmplă și cum creionează ei "viitorul luminos" și cât de bună este cota unică, care nu mai există în România - e o mutație cu o excepție", a adăugat liderul PSD.

Citește și: Tensiuni între PNL și PSD pe tema Codului fiscal

Potrivit acestuia, "sunt excepții peste excepții", între acestea fiind jocuri și companii impozitate cu 1% sau "dacă soarele răsare din Sud nu din Nord, ai 5%".

"PSD-ul este partener la aceste discuții. Nu dorim să facem aceste lucruri, le urăm succes, să vină cu variantele cele mai bune pentru România, dar eu nu pot să nu observ că toate țările economic dezvoltate nu au excepții și au un sistem de impozitare progresiv. (...) Sunt anumite companii prestigioase, legale, corecte, dar printr-o conjunctură cum este pandemia au avut niște venituri excepționale. Nu ar fi avut acele cifre de afaceri dacă n-ar fi fost pandemia sau n-ar fi fost această criză din energie sau din carburanți, ele bazate pe un preș speculativ din punctul meu de vedere. Și așteptăm de la ministrul Energiei toate aceste explicații. (...) Statul a cheltuit imens ca să combată pandemia, câteodată eficient, câteodată ineficient, este normal ca și noi să solicităm pe o perioadă limitată de timp un efort din partea acestor companii - nu este nimic incorect, nici injust, dimpotrivă, este un element corect în orice stat", a explicat președintele Camerei.

Întrebat dacă afirmațiile sale sunt pentru partenerii liberali, Ciolacu a spus: "Nu, eu am vrut să fiu foarte bine înțeles ce doresc eu și PSD".

În context, el i-a invitat pe toți partenerii de coaliție la discuții.

"Invit pe toți partenerii - nu sunt numai PSD și PNL în această coaliție, este și UDMR-ul, sunt și minoritățile -, să ne așezăm la masă cu specialiștii, cu ministrul Finanțelor, este timp, stăm o săptămână dacă este nevoie 12 ore pe zi și închidem și ieșim cu ceva - ce facem pe termen scurt, ce facem pe termen mediu și cum va arăta România în viitor. Eu nu sunt pompier de serviciu. Am fost "pompier" după două guvernări de dreapta dezastruoase. Eu vreau o coaliție responsabilă și așezată. Domnul ministru al Finanțelor are deja o propunere pe care să o facem în coaliție. (...) Sunt ferm convins că nu vorbim de ruperea coaliției, că trebuie să fim mai atenți la anumite declarații și să ne așezăm la masă și să venim cu cele mai bune soluții", a mai afirmat Ciolacu.