În cele trei zile de vot s-a înregistrat un număr record de votanți în Diaspora, peste 675.000. Românii din afara țării l-au preferat pe Klaus Iohannis.

  • Prezența la vot în timp real poate fi consultată aici.

UPDATE

Ministerul Afacerilor Externe informează că primul tur de scrutin pentru alegerea Președintelui României s-a desfășurat și finalizat în secțiile de votare din afara granițelor, în cele trei zile de vot, "în bune condiții, fără incidente de natură să afecteze procesul electoral".

"Acest rezultat este semnificativ, având în vedere și recordul de participare la vot în cele 835 de secții de votare organizate în străinătate. Ministerul Afacerilor Externe a acționat pentru organizarea în cele mai bune condiții a procesului electoral, în limita atribuțiilor legale care îi revin, de suport și asistență tehnică pentru Biroul Electoral pentru Secțiile de Votare din Străinătate, care are, conform legislației electorale în vigoare, competența directă de gestionare a activităților de pregătire și coordonare a procesului de votare din străinătate. Obiectivul urmărit de MAE în acest efort a fost acela de a asigura că prin ansamblul măsurilor luate, în limita competențelor sale și a cadrului legal existent, cetățenii români din afara granițelor României să își poată exercita dreptul constituțional de vot în bune condiții. Pregătirea derulării procesului electoral a implicat un efort considerabil, la care a participat peste 85% din personalul MAE – Centrală, misiunile diplomatice și consulare, precum și reprezentanții comunităților românești din străinătate", precizează MAE într-un comunicat.

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, adresează mulțumiri tuturor celor implicați în desfășurarea procesului de vot pe durata acestor trei zile, atât din cadrul MAE, cât și din comunitățile românești din străinătate.

"Această cooperare foarte bună cu reprezentanții comunităților de români din afara granițelor va putea servi ca etalon și pentru alte scrutine viitoare. Acest rezultat se datorează și modificărilor legislative adoptate ulterior alegerilor europarlamentare și referendumului din luna mai, constatările, analizele și propunerile de remediere ale misiunilor diplomatice și consulare ale României jucând un rol important ca bază a procesului legislativ menționat. Participarea foarte numeroasă a cetățenilor români din străinătate la procesul electoral pentru alegerea președintelui României este în egală măsură un indicator al potențialului real de vot al comunităților românești din afara granițelor, aspect care va trebui să fie avut în vedere în mod constant de acum înainte pentru garantarea efectivă a exercitării, în bune condiții, a dreptului de vot al cetățenilor români aflați în străinătate", potrivit sursei citate.

Ministerul Afacerilor Externe dă asigurări că va continua să ofere o atenție deosebită organizării celui de-al doilea tur al alegerilor, în perioada 22-24 noiembrie. În acest sens, Bogdan Aurescu a dispus deja ca toate misiunile diplomatice și consulare să efectueze o analiză imediată a posibilelor aspecte de avut în vedere reieșite din derularea primului tur de scrutin.

Această analiză este necesară pentru a evalua măsurile ce se pot lua, în limitele competențelor legale, mai sus precizate, ale MAE, în vederea optimizării demersurilor cu caracter organizatoric pentru derularea turului doi al alegerilor prezidențiale.

7:01 După numărarea voturilor din 705 de secții din Diaspora din totalul de 838, Klaus Iohannis are 53,8%, Dan Barna - 26,4%, Theodor Paleologu - 6,3%, Mircea Diaconu - 3,6% și Viorica Dăncilă - 2,8%.
11/11 ora 7:00 Potrivit site-ului BEC au votat 675.346 de români din Diaspora.
00:00 Potrivit BEC au votat 673.602 români din afara țării.
23:58 Votul în străinătate pentru alegerile prezidențiale 2019 s-a încheiat în Europa, Asia, Africa și Australia, anunță MAE. Procesul electoral continuă în Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Cuba, Mexic, Peru, Statele Unite ale Americii, Uruguay, Venezuela până la ora 21:00 (ore locale).
21:43 Conform datelor AEP, după numărarea voturilor din 30 de sectii din 23 de state, respectiv 3.056 de voturi, pe primul loc se afla Dan Barna, cu 42,5%, iar pe locul al doilea Klaus Iohannis cu 36,2% din voturi, relatează News.ro. Ei sunt urmați de Teodor Paleologu, cu 8,1%.Candidatul PSD Viorica Dăncilă se află pe locul 4, cu 4.5% din voturi.

21:30 Numărul votanților a ajuns la 664.750.
20:00 Ritmul de vot a mai scăzut în ultimele ore în Diaspora - 643.059.
19:00 Peste 615.000 de alegători și-au exprimat votul.
18:10 Peste 590.000 de români din Diaspora au votat.

18:08 Cea de-a treia zi a votului în străinătate pentru alegerea Președintelui României continuă în 816 secții de votare din Asia, Europa, Africa și America până la ora locală 21:00, potrivit MAE. Alegerile pentru președintele României s-au încheiat în: Australia, China, Filipine, India, Japonia, Kazahstan, Malaysia, Noua Zeelandă, Republica Indonezia, Republica Coreea, Republica Populară Democrată Coreeană, Regatul Thailandei, Republica Singapore, Sri Lanka și Vietnam.
17:05 Până acum au votat 554.129 de persoane.
16:10 Numărul votanților din afara țării a depășit o jumătate de milion, un record pentru toate tipurile de alegeri.
15:00 481.000 de români au votat.
14:38 Cea mare prezență se înregistrează în Italia. Urmează Germania, Spania și Marea Britanie. În Republica Moldova au votat peste 30.000 de persoane.
14:25 La această oră au votat 456.046 de români din afara țării.
12:50 Numărul votanților a ajuns la peste 393.000.
12:30 La această oră au votat peste 381.000 de voturi, depășindu-se astfel numărul final de votanți în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale din 2014 - 377.651.
12:00 Numărul total al votanților din străinătate (la secții și prin corespondență) a depășit 364.000.

10:50 La ora 10:00, ora României, 289.593 de cetățeni români își exercitaseră dreptul la vot în străinătate, la secția de votare, anunță MAE. Procesul electoral s-a încheiat deja în Noua Zeelandă, la ora locală 21:00.

Votul în cadrul celor 835 de secții organizate în străinătate are loc pe parcursul a trei zile, iar cetățenii români din străinătate pot în continuare să își exercite dreptul de vot la acest scrutin astăzi, în intervalul 7:00-21:00 (ore locale).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români din străinătate să vină la vot încă din prima parte a zilei, pentru a evita eventuale aglomerări care s-ar putea crea către finalul programului secțiilor de votare.

9:00 Până la această oră au votat 304.465 de români din afara țării, potrivit datelor BEC.

După două zile de vot, peste 270.000 de români au votat. Lor li se adaugă cei peste 25.000 care și-au exprimat preferințele prin corespondență.

Duminică, urnele se închid la 21:00, ora locală, dar procesul de vot poate fi prelungit până la 23:59, în cazul în care sunt cozi.