Sute de români au luat cu asalt pagina de Google a Castelului Rriegersburg, care aparține prințului Emanuel von und zu Liechtenstein, și care a ucis cel mai mare urs din România într-o arie protejată.

Românii oferă castelului recenzii negative (o stea din cinci), iar majoritatea sunt însoțite de mesajul "Arthur, România!!!!".

De la un rating de aproape 5, pagina castelului a ajuns în câteva ore la un rating de 3,0.

Unii internauți au adăugat pe pagina domeniului atât poze cu ursul Arhur în viață, cât și după ce acesta a fost ucis de prinț.

Uciderea ursului Arthur a fost semnalată de organizațiile Agent Green și VGT (Austria), care au condamnat uciderea animalului de către vânătorul de trofee, prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, care a venit în România în martie pentru a-l împușca. Informația a stârnit un val de revoltă în mediul online și a apărut în mai multe ziare străine. (Detalii aici)