”Lunga istorie a dictaturilor a lăsat o moștenire memorială complicată ... Din felul în care lumea politică tratează acest trecut am observat o practică de separare a povestirilor despre trecut, ca metodă de a evita conflictele memoriale”, a explicat istoricul Adrian Cioflâncă, director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România "Wilhelm Filderman", în cadrul webinarului ”România - Incluziune Etnică și Rasială”, organizat luni de EURACTIV.RO, în parteneriat cu Consiliul Național de Combatere a Discriminării.

• UPDATE Articol RFI Iași 1941 - orașul Pogromului: 1. "Am un sentiment de dragoste, dar și de ură față de Iași” - Leonard Zăicescu, supraviețuitor, 94 de ani
  

Istoricului i se pare că această practică e ”o metodă păguboasă de conciliere, o dovadă de bovarism intelectual prin care evităm, de fapt, anumite probleme”.

Adrian Cioflândă a dat trei exemple de separare a povestirilor:

1. Conflictul dintre legionari și Antonescu și violențele antisemite: 

”Dacă ne uităm în presă, de multe ori vedem evocările privind violența din noiembrie 1940 sau ianuarie 1941 ca fiind separate în două povești paralele: una despre conflictul dintre legionari și Antonescu, alta privind violențele antisemite. În noiembrie 1940, pe lângă masacrarea demnitarilor la la închisoarea din jilava au fost omorăți mai mulți evrei la Ploiești de acceași organizație legionară din Ploiești care l-a omorât și pe Nicolae Iorga. Or, cele două povestiri sunt spuse separat, deși s-au întâmplat în același timp și deși violența antisemită e consubstanțială violenței legionare, adică nu se poate înțelege acțiunea politică legionară, dacă nu ținem cont de antisemitism și de violența antisemită”.

2. Povestea celui de-al doilea Război Mondial și povestea Holocaustului: 

”Acum se fac 80 de ani de la declanșarea operațiunii Barbarossa și, de asemenea, 80 de ani de la pogromul de la Iași și alte masacre care s-au întâmplat în vara anului 1941. Pentru cele două tipuri de evenimente sunt create discursuri separate, comemorări sau aniversări separate. Am văzut de multe ori vorbindu-se despre operațiunea Barbarossa și participarea României la război uneori în termeni nostalgici, din perspectiva bunicilor care au participat la operațiunile militare, fără ca acest tip de discurs să fie acomodat cu cealaltă poveste care spune că armata română, alături de armata nazistă, a participat la masacrarea civililor în masă pe teritoriul sovietic și, în special, la masacrarea evreilor”.

Directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România "Wilhelm Filderman" spune că în cărți de la Editura Militară foarte multe relatări privind participarea României la război se citează documente în care sunt relatări și despre politica antisemită a regimului Antonescu, care s-a folosit de oportunitatea războiului pentru a radicaliza politica evreilor: ”Deși ele sunt documentate la un loc, aceste povești sunt spune separat, avem instituții care se ocupă de istoria militară și instituții care se ocupă de istoria Holocaustului”.

3. Separarea dintre memoria Holocaustului și memoria comunismului:

Și aici avem instituții care se ocupă de cele două perioade, dar e foarte puțin dialog între specialiștii din cele două zone. Chiar dacă sunt cercetători cu competențe în ambele domenii, la nivelul impactului public încă nu e un tip de ”dialog sincer” între cele două, consideră istoricul. 

”Dacă la nivel individual aceată separare a memoriilor individuale sau de grup e normală, există o problemă când instituții publice adoptă un tip de memorie particulară. Avem încă instituții publice care participă la tot felul de ”tributuri” memoriale, fără să aibă adoptată o strategie bazată pe cunoașterea academică, care să trateze într-un mod egal subiecte delicate ale istoriei”.

Cum astăzi se împlinesc 80 de ani de la pogromul de la iași, Adrian Ciolfâncă amintește de modul în care autoritățile fac ”act de prezentă, de penitență, care să fie arătată camerelor de luat vedere, dar asta nu rezolvă de fapt problema de fond pe care o are România, a moștenirii memoriale foarte complicate”. 

În opinia sa, această modalitate de a separa discuțiile poate ”să evite conflicte pe termen scurt, dar nu ajută la conciliere”: ”Am ales o cale comodă de a vorbi despre trecutul nostru și care evită să abordeze întrebări delicate, care rezultă din istoria noastră foarte apropiată”.

Pe de altă parte, el spune că în comparație cu alte tipuri de abordări din țări apropiate, România stă mai bine. Istoricul se referă la ”melanjul dintre memoria Holocaustului și memoria comunismului” din țările baltice și alte state din spațiul ex-sovietic, în care ”memoria comunismului o canibalizează pe cea a Holocaustului, totul pe fondul unui metadiscurs victimizant”.

Și mai gravă e practica naționalismului din Ungaria și Polonia, care e ”un negaționism cu mănuși de catifea”.