Premierul Dacian Cioloș a transmis la Bruxelles că Bucureștiul consideră că MCV și-a atins scopul, astfel că mecanismul ar trebui finalizat în mandatul actualei comisii.

Noi considerăm că MCV "și-a atins scopul din punctul de vedere pe care l-a avut Comisia Europeană atunci când acest mecansim a fost pus în aplicare”, a declarat, luni, la Bruxelles, premierul Dacian Cioloș, într-o conferință comună de presă cu șeful CE, Jean-Claude Juncker.

"Asta nu înseamnă că în România nu trebuie să continuăm cu lupta împotriva corupției și cu consolidarea a ceea ce s-a făcut până acum, dar noi considerăm că există în momentul de față suficientă maturitate în România pentru ca tot acest proces să fie integrat și internalizat în mecanismele pe care România, guvernul, sistemul judiciar, Parlamentul le poate avea în vedere”, a spus Cioloș.

"Eu sper să nu trebuiască să așteptăm ultimul an al mandatului acestei comisii pentru a găsi o soluție la aceasta”, a mai spus premierul român, precizând că Jean-Claude Juncker i-a spus că MCV ar putea fi finalizat în cursul actualei comisii.

Ultimul raport MCV, din 27 ianuarie, a fost în general pozitiv pentru România, cele mai multe critici vizând, ca de obicei, Parlamentul.

De altfel, și precedentele două rapoarte au fost pozitive, astfel că mai mulți oficiali și politicieni români s-au exprimat pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare. 

Referitor la Schengen, Cioloș a reamintit faptul că România îndeplinește condițiile de aderare, subliniind că speră ca, în cursul acestui an, inclusiv cu sprijinul CE și al lui Jean-Claude Juncker personal, "să vedem câteva decizii care să meargă în direcția bună”.