Războiul din Ucraina a scos la lumină problema independenței energetice a Europei. Oare depozitele din România ar putea constitui soluția corectă?, se întreabă jurnaliștii Frankfurter Rundschau.
Până de curând, era îndoielnic dacă din partea Chinei exista un interes privind încheierea rapidă a războiului din Ucraina. Cu toate acestea, fragilitatea rusă îl determină pe Putin să-și reitereze disponibilitatea pentru un acord de pace în Ucraina.
Înfloritoarea relație a Ungariei cu China, atât de evidentă în cursul trimfătoarei vizite de două zile la Budapesta a președintelui chinez Xi Jinping, lansează un mare semnal de alarmă.
Premierului grec Kyriakos Mitsotaki și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan s-au întâlnit luni pentru a încerca să lase în urmă decenii de dispute. Este a patra oară când liderii se întâlnesc în ultimele 12 luni, relatează France24.
Parlamentul European și-a dat acordul ca Uniunea Europeană să părăsească Tratatul Cartei Energiei, un acord internațional care protejează investițiile în energie.
România va fi unul dintre cei mai mari beneficiari ai Fondului Social pentru Climă. Fondurile vor trebui utilizate pentru investiții care să sprijine grupurile vulnerabile, cetățenii aflați în sărăcie energetică sau de transport, arată un raport CSD.
Urmare a deciziei Consiliului UE privind reducerea voluntară de energie stabilită în 2022 consumul de gaz a scăzut cu peste 18% în 2022 și 2023, comparativ cu ultimii 5 ani, peste ținta stabilită. Însă, România nu a redus consumul.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a avut luni un discurs plin de grandomanie cu privire la realizarea primelor reactoare modulare de mici dimensiuni cu tehnologie americană la Doicești, județul Dâmbovița, relatează HotNews.ro.
Ministrul energiei Sebastian Burduja anticipează creșterea consumului de gaze în România, deși în cadrul Consiliului UE de luni s-a ajuns la un acord politic cu privire la o recomandare de continuare a reducerii coordonate a cererii.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat joi că prețul plafonat la energie va fi menținut până în martie 2025. Consumatorii români plătesc al patrulea cel mai ieftin preț la gaze din UE.
Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat în unanimitate pe 19 ianuarie, dar a comunicat abia vineri, sancționarea cu amenzi contravenționale din cifra de afaceri a patru operatori economici din sectorul energiei electrice.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.