Germania, prin intermediul Ambasadei la București, sprijină și în acest an proiectul „Susținerea cadrelor didactice din învățământul în limbă germană din România" cu o sumă totală de 1.133.000 de euro.
Este descurajator faptul că Brazilia încă mai are 9,3 milioane de analfabeți, un total indicat pentru anul 2023 de Sondajul Național de Eșantion de Domicilii (Pnad), realizat de IBGE (Institutul Brazilian de Geografie și Statistică).
Mai putem vorbi despre profesia de cadru didactic ca fiind cea mai frumoasă meserie din lume? Întrebarea merită să fie pusă atunci când observăm că în Franța există un deficit de profesori în aproape jumătate din școlile secundar.
Senatorul USR Ștefan Pălărie a primit o amendă de 1.000 de lei pentru că a deranjat "petrecerea" organizată de președintele Klaus Iohannis la Cotroceni cu ocazia adoptării Legilor Educației.
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri dimineață ministrului Educației, Ligia Deca, să vină cu soluții privind "criteriile de performanță în învățământ" după dezastrul de la testele PISA 2022.
Guvernul Ciolacu ar pregăti o majorare de 13% a salariilor de bază, de la 1 ianuarie, pentru profesori și angajații din educație, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență al Ministerului Finanțelor, consultat de Edupedu.ro.
România nu a înregistrat niciun progres relevant, în cinci ani, față de celelalte țări participante la PISA 2022, evaluarea competențelor de bază a elevilor de 15 ani, organizată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Dacă e în creștere numărul adolescenților capricioși, răsfățați, incapabili să facă sacrificii și care tind să-și vadă doar propriile interese, vina poate fi pusă pe seama părinților care, la rândul lor, sunt "capricioși", susține Papa Francisc.
Într-un dialog cu cetățenii la Mannheim, cancelarul german a abordat îngrijorarea unor părinți privind modul în care copiii vor putea vorbi în mod corespunzător limba germană.
Patru din zece copii de la sate nu participă la nicio activitate extrașcolară, iar aproape jumătate dintre adolescenții din același mediu declară că nu le place școala. Mai mult, un sfert dintre tineri spun că nu și-au descoperit nicio pasiune, conf
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.