Emil Boc, Nicolae Robu, Ilie Bolojan şi Gheorghe Falcă au semnat sâmbătă, la Timișoara, documentul privind înființarea oficială a Alianţei Vestului.

”Având în vedere interesul mare pentru proiect, arătat de alte administrații publice locale din această parte de țară, o dată cu semnarea acestui document, numele asocierii se va schimba din Patrulaterala Vestului în Alianța Vestului - în abreviere: AVE -, pentru a se evidenția caracterul ei deschis”, a transmis într-un comunicat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

”Prin această inițiativă, prin excelență în spiritul Declarației de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, dorim să creăm un for informal pentru schimburi de idei și de experiență între noi, edilii orașelor în cauză, și între administrațiile publice locale pe care le conducem, dar și de cooperare pe proiecte mari, în primul rând de conectivitate de mare viteză, dar și în domeniile cultură, educație, sănătate, turism, sport, securitate și dezvoltare, în sens larg", se mai arată în comunicat.

Robu a precizat că inițiativa nu e împotriva cuiva: ”Am fost întrebaţi dacă această iniţiativă am pornit-o împotriva cuiva, dacă ne-am săturat, nu mai spun de ce. Vrem să fie foarte clar: nu. Nu suntem oameni ai negativului, suntem oameni ai pozitivului. Iniţiativa ar trebui să ne permită să facem mai multe decât până acum, să fim mai performanţi, să ieşim din statutul de primar pe care statutul ni-l conferă strict pe raza unităţii administrativ teritoriale unde am asumat responsabilităţi...Vedem că guvernele nu sunt de prea lung termen în România. Administraţiile locale au stabilitate la 100 de ani de la Marea Unire în care mai bine de jumătate au fost petrecuţi sub diferite dictaturi, acum e momentul să ne aplecăm asupra declaraţiei de la Alba Iulia, un excelent manifest al libertăţii”.

Alianţa Vestului va forma o Asociaţie de Dezvoltare Interregională pentru a atrage mai ușor fonduri europene.

"Scopul nostru este ca, punând împreună forţele şi energile noastre, să facem ca oraşele noastre să fie mai prospere. Credem că cele patru oraşe aliate, acţionând în comun, să fie mai accesibile şi atractive pentru investiţii din fonduri europene. Unul dintre obiectivele imediate este să constituim o Asociaţie de Dezvoltare Interregională care să fie un partener al Guvernului pentru ca în exerciţiul financiar viitor să aibă un capitol dedicat...Conectarea mai bună între cele patru orase rutier, feroviar şi din punct de vedere al ideilor, al sistemelor informatice, al mediului universitar ne propunem să fie un baraj pentru migrarea românilor în Europa. Studiile arată că o bună parte din români optează pentru o migraţie internă. Această dezvoltare economică pe care o urmărim ne propunem să fie un factor de atracţie pentru ca cei care caută un viitor mai bun să îl găsească în România. Vom extinde modelele de bună practică între noi, dacă ceva funcţionează bine la Timişoara va fi preluat de Oradea şi aşa mai departe. Şi în felul acesta să recuperăm întârzierile pe care le avem”, a declarat primarul din Oradea, Ilie Bolojan.