UPDATEIohannis nu e îngrijorat de derapajele din legile securității naționale, ci de darea lor pe surse
”Știm cine” a dat proiectul legilor securității naționale pe surse, a fost avertismentul - am putea spune în stil mafiot - al președintelui Klaus Iohannis.
Domnule Președinte, aș vrea să vă întreb despre Legile securității naționale, despre modificarea lor. A apărut o primă formă a acestor proiecte, publicate de G4Media, ce-i drept, și au stârnit îngrijorări aceste proiecte în societate, în special în ceea ce privește puterile sporite pentru serviciile secrete, imunitatea pentru ofițerii de informații, faptul că, de exemplu, președintele României va avea ultimul cuvânt în CSAT, deciziile nu se vor mai lua prin consens, că cetățenii vor fi obligați să colaboreze cu serviciile de informații și așa mai departe.
Întrebat cum vede propunerile de modificare a legilor securității naționale - publicate de G4Media - președintele Klaus Iohannis a amintit că anumite legi pe domeniul securității naționale au fost făcute la începutul anilor '90, ”când democrația a fost nouă” și ”s-a încercat să se construiască instituții moderne, europene, care respectă drepturile cetățeanului”.
”În timp, știm că lucrurile trebuie adaptate contextului. Pentru asta, a fost întocmit un proiect, câte un proiect pe aceste legi. Acum ne aflăm în faza în care avem primul draft. Acesta nu este destinat publicului larg, este un prim draft care urmează să fie analizat de Guvern, de CSAT, pe urmă de Parlament. Cineva, și știm cine, a considerat că este bine acum să le dea pe surse. Este o eroare majoră, fiindcă oamenii sunt îngrijorați, cu toate că avem doar un prim draft. Aceste legi vor intra în discuția Guvernului, vor fi dezbătute, vor intra în CSAT, vor fi dezbătute, vor fi modificate”, a spus Klaus Iohannis.
El a precizat că în Parlament, specialiștii, comisiile de specialitate vor interveni și, ”sigur, dacă anumite abordări din primul draft nu sunt bune, vor fi corectate”.
Președintele a dat asigurări că nu-și dorește nimeni o restaurație a vechii securități sau o încălcare a drepturilor cetățenești: ”Astea sunt niște speculații care sunt pur și simplu eronate. Eronată este și scurgerea acestor prime forme către media, și, în final, acum am trecut de această fază”.
”Personal, mă voi îngriji ca, acolo unde draft-ul nu a avut încă o formă corespunzătoare timpurilor noastre, să fie corectat. Deci, aceste îngrijorări, la acest moment, după părerea mea, nu sunt necesare”, a mai spus Iohannis.
El nu a dorit să spună care sunt chestiunile din proiectele de lege care ”nu ar trebui să fie așa cum sunt”: ”Vă dați seama că aș alimenta speculațiile publice, ceea ce nu doresc”.
Background
Pachetul de 10 legi care privesc funcționarea și organizarea serviciilor de informații, a armatei, Ministerului de interne și CSAT, cuprinde numeroase propuneri care au provocat îngrijorări prin caracterul lor antidemocratic.
”Grija lui este numărul unu să ne avertizeze public, să transmită o amenințare subtilă că este cu ochii pe G4Media.ro și, eventual, pe sursele noastre. Cum își permite un șef de stat dintr-o țară UE să chestioneze sursele unui site de știri independent? Cât de aroganți au ajuns președintele și ”oamenii” lui dacă au ajuns să amenințe în gura mare presa și sursele ei?”, scrie Dan Tăpălagă în G4Media.ro.
”Repet, acesta reprezintă un atac grav la libertatea presei lansat de cel mai puternic om din stat, având în spate un aparat de forță care i-a pus la dispoziție în mod ilegitim, ilegal și nejustificat informații despre sursele unor ziariști. În orice stat democratic, șeful serviciului secret care a spionat jurnaliști încercând să le afle sursele trebuie demis urgent. Acestea sunt fapte de o gravitate extremă în orice democrație”.
Pachetul de legi privind funcționarea serviciilor de informații, scris chiar de către acestea
Controversatul pachet de legi privind funcționarea serviciilor de informații din România, care conține prevederi ce încalcă inclusiv Constituția, a fost redactat chiar de către instituțiile care sunt vizate de modificări, confirmă oficial Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul activității SRI.
Confirmarea oficială a fost oferită într-un răspuns pentru publicația Săptămâna online, parte din rețeaua PressHUB.
de meee 15 Iun 2022 15:47