Ursula von der Leyen a anunțat astăzi că Executivul european este în favoarea acordării statutului de candidat la UE pentru Ucraina și Republicii Moldova. Georgia mai are de îndeplinit unele obiective.

Cele două țări trebuie să continue reformele pentru a primi statutul de țară candidată. Și Georgiei i se recomandă să facă anumiți pași pentru a putea primi acest statut.

Șefa Comisiei Europene a precizat că Ucraina a implementat deja 70% din acquis-ul european, iar reforma administrativă e un succes.

În opinia Comisiei, Ucraina a demonstrat în mod clar aspirația și hotărârea de a respecta valorile și standardele europene, dar trebuie să facă reforme în justiție și în privința statului de drept și a luptei anti-corupție. 

Ucraina participă la programe importante ale UE, cum ar fi, de exemplu, programele Orizont și Erasmus.

Ucraina are o democrație prezidențial-parlamentară foarte robustă, o administrație publică funcțională și o societate civilă foarte vibrantă și activă. Are un sistem electoral care s-a dovedit a fi echitabil și liber.

 


 

Ursula von der Leyen a mai declarat că Ucraina are un sistem educațional bine dezvoltat și o economie cu un deficit de doar 2% și o datorie publică sub 50%.

În privința statului de drept, Ucraina a ajuns departe, înființând instituțiile necesare pentru ca sistemul judiciar să funcționeze eficient. Accentul ar trebui să fie acum pe accelerarea selecției judecătorilor Curții Constituționale, precum și a membrilor Înaltului Consiliului de Justiție.

În privința luptei Ucraina a înființat organisme anticorupție, iar acum trebuie să se concentreze pe numirea noului șef al procurorilor anticorupție și a noului director al biroului de investigații anticorupție.

Ucraina a adoptat o lege împotriva oligarhilor, fiind singura țară din Parteneriatul Estic care a făcut acest lucru.

În ceea ce privește drepturile fundamentale,Ucraina a reușit să respecte 80% din recomandările Comisiei de la Veneția. Mai trebuie să adopte legea minorităților naționale. 

''Recunoscător Ursulei von der Leyen și fiecărui membru al Comisiei Europene pentru o decizie istorică", a scris președintele Volodimir Zelenski pe Twitter.

++++

Republica Moldova:

În ceea ce privește Moldova, Comisia Europeană concluzionează că are o bază solidă pentru a atinge stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protecția minorităților; politicile macroeconomice sunt suficient de solide și s-au înregistrat progrese în ceea ce privește consolidarea sectorului financiar și a mediului de afaceri, dar mai trebuie întreprinse reforme economice esențiale; țara a stabilit o bază solidă pentru continuarea alinierii la acquis-ul UE.

Pe această bază, Comisia recomandă ca Moldovei să i se ofere perspectiva de a deveni membră a Uniunii Europene. Ar trebui să i se acorde statutul de țară candidată plecând de la premisa că trebuie luate măsuri în mai multe domenii.

+++

Georgia:

Comisia Europeană estimează că Georgia are baza pentru a atinge stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protecția minorităților, chiar dacă evoluțiile recente au subminat progresele înregistrate de această țară; a atins un nivel bun de stabilitate macroeconomică, are un bilanț solid în ceea ce privește politica economică, precum și un mediu de afaceri favorabil, dar trebuie să întreprindă reforme suplimentare pentru a îmbunătăți funcționarea economiei sale de piață; în general, a stabilit o bază solidă pentru continuarea alinierii la acquis-ul UE.

Pe această bază, Comisia recomandă ca Georgiei să i se ofere perspectiva de a deveni membră a Uniunii Europene. Ar trebui să i se acorde statutul de țară candidată după ce vor fi abordate o serie de priorități.

++++

Comisia Europeană se va pronunța vineri în favoarea acordării statutului de candidat la UE atât Ucrainei, cât și Republicii Moldova, afirmă surse europene citate de agenția germană de presă dpa.

O recomandare în acest sens pentru guvernele celor 27 de state membre ale UE urmează să fie aprobată vineri, în cadrul unei reuniuni prezidate de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spun sursele dpa, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, atât Ucraina, cât și Republica Moldova se vor confrunta cu un proces de aderare lung și dificil, chiar dacă li se acordă statutul de candidat. În cazul Ucrainei, accentul principal va fi pus pe promovarea bunei guvernanțe, a statului de drept și a măsurilor de combatere a corupției.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a depus candidatura Ucrainei pentru aderarea la UE la scurt timp după începerea invaziei rusești din februarie.

După câteva zile, Republica Moldova și Georgia și-au depus și ele propriile cereri. Statele UE au însărcinat apoi Comisia Europeană să analizeze această chestiune și să facă o recomandare cu privire la modul în care să procedeze.

Potrivit unor surse din cercurile Comisiei, este posibil ca Georgiei să i se acorde statutul de țară candidată numai după îndeplinirea anumitor condiții. La fel ca în cazul Bosniei și Herțegovinei și Kosovo, este de așteptat ca Georgia să primească pentru moment statutul de „potențial candidat la UE”.

Odată ce recomandările Comisiei Europene vor fi făcute publice, guvernele celor 27 de state membre ale UE vor trebui să decidă cum să procedeze, o decizie privind statutul de candidat al Ucrainei fiind așteptată încă de săptămâna viitoare, când liderii UE se vor reuni joi la Bruxelles pentru un summit.