Premierul Viorica Dăncilă a discutat schimbările legislației privind achizițiile publice cu comisarul european Elżbieta Bieńkowska.

Elżbieta Bieńkowska, comisar european pentru Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și Întreprinderi Mici și Mijlocii, a confirmat că schimbarea legislației este necesară, și că a înmânat autorităților române evaluarea Comisiei privind actele normative.

„Nu știm care va fi forma finală, dar am comunicat unele preocupări minore și sperăm că vom colabora în continuare, până va fi adoptat actul normativ, nu după, pentru că această legislație este benefică pentru economia României (...) și este mare nevoie de un sistem transparent”, a spus Elżbieta Bieńkowska, într-o declarație de presă susținută la Palatul Victoria împreună cu premierul Dăncilă.

„Sigur, apreciem implementarea strategiei privind achizițiile publice, condiționalitățile ex-ante au fost ridicate în urmă cu câteva luni, dar cu siguranță este important ca banii publici - atât cei de la bugetul național, cât și fondurile europene - să fie utilizați corect și transparent, iar pentru aceasta este nevoie de un bun sistem de achiziții publice și o legislație bună în domeniu”, a mai spus comisarul european.

Viorica Dăncilă a asigurat-o pe Elżbieta Bieńkowska, în declarația susținută, că autoritățile vor continua demersurile de reformare a sistemului de achiziții publice, „respectiv asigurarea implementării integrale și sustenabile a măsurilor cuprinse în acest document strategic, sub directa mea supervizare, astfel încât investițiile, atât de necesare și așteptate de cetățenii români, să fie realizate cât mai repede”.

Premierul a punctat că accelerarea investițiilor publice este o temă importantă pentru Guvern și, de aceea, „am solicitat și am obținut sprijinul doamnei comisar pentru modernizarea și simplificarea cadrului legislativ al achizițiilor publice, în deplină concordanță cu directivele Uniunii Europene în domeniu”.

„Am comunicat doamnei comisar că printre prioritățile Guvernului pentru trimestrul al doilea al acestui an sunt incluse legea achizițiilor publice, legea parteneriatului public-privat, înființarea Casei de Comerț a României, instituirea schemei de ajutor de stat privind acordarea de împrumuturi de 40.000 de lei fără dobândă pentru tineri, precum și instituirea programului pentru persoanele cu dizabilități, acestea fiind măsuri care pot contribui inclusiv la dezvoltarea antreprenoriatului în România”, a mai spus Dăncilă.

Premierul a mai discutat cu comisarul european pentru mediul de afaceri și despre viitorul cadru financiar multianual, președinția Consiliului UE ce va fi deținută de România în ărimul semestru din 2019, dar și de importanța pieței unice. 

Dăncilă a declarat că a discutat cu comisarul european și despre importanța industriei europene și naționale și a evidențiat atenția pe care o acordă România „modernizării și transformării digitale a bazei sale industriale”.