Prima Președinție română a Consiliului UE a decurs bine mulțumită diplomaților și funcționarilor, mai puțin politicienilor. Cel puțin când vine vorba de cifre bilanțul e unul pozitiv.

Premierul Viorica Dăncilă a făcut miercuri un bilanț al Președinției. Dincolo de frazele pompoase și exagerate, merită reținute cifrele celor șase luni: 

  • 2.500 de reuniuni și evenimente, dintre care peste 2.000 de reuniuni ale grupurilor de lucru.
  • 64 de reuniuni la nivel ministerial ale Consiliului UE.
  • 300 de evenimente organizate în România, plus Summitul de la Sibiu.
  • 90 de dosare legislative închise în cele trei luni până la finalul activității legislative a PE, în medie un dosar în fiecare zi. (Detalii despre dosarele închise, aici)
  • 84 de concluzii ale Consiliului adoptate pe multiple teme de interes comun.

În această perioadă premierul a făcut șase vizite de lucru la Bruxelles și a primit vizita mai multor omologi la București.

În România au avut loc Consiliile informale, precum și un eveniment care a marcat începutul Președinției și la care au participat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și membrii Colegiului Comisarilor (10 ianuarie). Concertul de deschidere a avut loc la Ateneu.

Debutul Președinției a fost marcat și la Bruxelles, printr-un concert la BOZAR, pe 24 ianuarie.


La Bruxelles, Reprezentanța Permanentă pe lângă UE a organizat peste 120 de evenimente. 

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba a precizat că printre realizările Președinției s-au numărat și cele 13 propuneri legislative adoptate cu scopul de a limita efectele negative ale unei retrageri a UK fără acord, noi prevederi privind buna desfășurare a alegerilor europarlamentare și avansarea negocierilor privind bugetul.

Într-un interviu acordat RRA, Luminița Odobescu a declarat că România a încheiat dosare cu impact direct pentru viața de zi cu zi a cetățenilor europeni:

”În domeniul social - directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată, directiva care vizează crearea unor condiții de muncă mai transparente și previzibile în cadrul Uniunii Europene; în domeniul competitivității și consolidării pieței unice - directiva privind gazele naturale, armonizarea standardelor de calitate, decarbonizarea sectorului de transport, înăsprirea normelor privind cele mai poluante și persistente substanțe chimice. De asemenea în domeniul digitalizării, inovației, conectivității și a cercetării- un cadru european de reglementare a relației privind derularea afacerilor prin intermediul platformelor online, programul 'Europa digitală'. Totodată am reușit să închidem dosare legislative cu impact major pentru siguranța cetățenilor europeni, mă refer aici la regulamentul privind Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, interoperabilitatea dintre sistemele informatice ale Uniunii Europene în domeniile de justiție și afaceri interne, securizarea documentelor de călătorie, modificarea Codului Uniunii Europene pentru vize și lista este extrem de lungă. Inclusiv în domeniul financiar a fost adoptat așa-zisul parchet bancar. De asemenea, propuneri legislative pe care am reușit să le închidem privind crearea produsului paneuropean de pensii. Practic, am încercat să obținem cât mai multe rezultate în fiecare domeniu de activitate, sigur, sub practic, cei patru piloni care au reprezentat prioritățile președinției române a Consiliului Uniunii Europene”. 

  • Unele negocieri cu Parlamentul European au durat și 12-15 ore neîntrerupt.
  • Au fost zile și cu 10-12 trialoguri.