Alocarea de resurse impresionante pentru modernizarea infrastructurii reprezintă o prioritate zero pentru Guvern, a declarat vineri premierul Ludovic Orban, după o vizită pe șantierul autostrăzii Comarnic-Brașov.

”România are nevoie ca de aer de modernizarea infrastructurii și, din cauza aceasta, obiectivul nostru prioritar îl reprezintă investițiile în infrastructură de transport, energetică, de sănătate ... În următoarea perioadă, dacă vrem să ne modernizăm, dacă vrem să creștem standardul de viață pentru fiecare român, dacă vrem să asigurăm unirea tuturor provinciilor istorice, să asigurăm perspective de dezvoltare pentru toate regiunile din România prioritatea zero trebuie să fie investițiile în infrastructură, iar în ceea ce ne privește pe noi vom aloca resurse impresionante, cum nu au fost alocate niciodată în ultimii 30 de ani, pentru modernizarea infrastructurii", a declarat premierul Ludovic Orban.

”Vreau ca peste 6 ani - știți vorba  «toate drumurile duc la Roma» - când voi veni în Brașov, să spun toate «drumurile duc la Brașov». Obiectivul nostru este să realizăm toate conexiunile de care are nevoie Brașovul și nu numai Brașovul, de care are nevoie România, conexiunile dintre Brașov și Coridorul 4 european prin autostrada Brașov-Sibiu, să realizăm legătura dintre Brașov și București prin tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov și, nu în ultimul rând, să realizăm conexiunea dintre Bacău și Brașov”, a mai spus Orban.