Elena Udrea a depus cererea de recuzare și a părăsit sediul DNA pentru a reveni în jurul orei 14. Elena Udrea era citată pentru a da declarații în dosarul mitei de 5 milioane de dolari.

''Nu cred că este surprinzător faptul că am cerut recuzarea, pentru că am depus două sesizări la CSM legate de modul în care se derulează ancheta împotriva mea și modul în care s-a derulat ancheta și în luna martie.Vorbim de aceeași doamnă procuror. Ca urmare nu am încredere în corectitudinea și în imparțialitatea dânsei. Am făcut cerere de recuzare'', a spus Elena Udrea.

Fostul ministru Elena Udrea s-a prezentat vineri la Direcția Națională Anticorupție în dosarul în care Parlamentul a încuviințat începerea urmăririi penale și reținerea acesteia, nu însă și arestarea preventivă.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție o cercetează pe Udrea pentru luare de mită, trafic de influență și spălare de bani, toate în formă continuată, precum și pentru instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, operațiuni financiare incompatibile cu funcția, ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, dar și pentru fals în declarații de avere în formă continuată.

Acuzațiile de instigare la abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și fals în declarații de avere vin din vânzarea vilei Săbărel din Eforie Sud, cu o suprafață utilă de 700 de metri pătrați, din patrimoniul SC Carmen Silva 2000 SA, la un preț mai mic chiar decât valoarea terenului pe care este edificată construcția.

Udrea ”a solicitat vânzarea activului Vila Săbărel din Eforie Sud, achiziționată cu suma de 56.425 de euro, prin metoda negocierii directe și cu recunoașterea unor investiții în cuantum de aproximativ 7.284 euro ce nu fuseseră realizate, către SC Romlit Spectrum SRL,  o societate controlată de o persoană din anturajul său, societate pe care a creditat-o prin intermediul unei rude, pentru achitarea sumelor sus menționate, fără a declara împrumutul acordat societății sau cumpărarea activului prin interpuși”, afirmă procurorii DNA într-un comunicat de marți.

Udrea l-ar fi constrâns pe directorul general al SC Carmen Silva 2000 SA, prin intermediul reprezentantului SC Romlit Spectrum SRL, să încheie un act adițional la contractul de vânzare – cumpărare a vilei ”în condiții nelegale”, adică încălcând hotărârea AGA și condițiile stabilite pentru vânzare prin mandatul emis de minister în baza avizelor direcțiilor de specialitate, totul pentru a asigura firmei controlate de ea transferul proprietății imobilului, deși firma nu plătise în termenul de zece zile stabilit prin mandat de minister, situație ce atrăgea anularea de drept a contractului.

Udrea ar fi intervenit la primarul din Eforie Sud pentru a obține cumpărarea terenului aferent acelei vile de către aceeași firmă, la un preț la jumătate față de valoarea reală.

Udrea mai este acuzată că a pretins și primit foloase necuvenite, cuantificate la 520.000 de lei, reprezentând lucrările de renovare a Vilei Săbărel, precum și materialele necesare, din partea unei firme care avea în derulare mai multe contracte cu C.N.I. - Compania Națională de Investiții.

”Foloasele au fost primite pentru a asigura finanțarea necesară derulării contractelor pe care societatea le încheiase cu CNI SA. Aceasta, în condițiile în care CNI SA funcționa sub autoritatea Dezvoltării Regionale și Turismului, iar ministrul era ordonator principal de credite!, explică procurorii DNA.

Pe de altă parte, în vara lui 2010, pe când era ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Udrea ar fi cerut unui om de afaceri o mită de cinci milioane de dolari, în schimbul banilor urmând să-i asigure firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului de vânzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

Surse judiciare au declarat, pentru EurActiv.ro, că omul de afaceri este Bogdan Buzăianu, iar compania este Energy Holding.

”Pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, (Udrea, n.r.) a primit de la același om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 de dolari și o creanță de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90 la sută din acțiunile la o societate comercială cu activitate în mass media”, afirmă procurorii DNA în comunicat.

Surse judiciare au declarat, pentru Hotnews.ro, că este firma cu activitate în media este compania care editează Evenimentul Zilei.

În legătură cu această tranzacție, procurorii afirmă că, în anul 2011, ”pentru a ascunde beneficiarul real al creanței de 900.000 de euro primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri”, Udrea ”îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novație cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane”.

”De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acțiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacției în numele său și să efectueze plățile aferente prin creditarea societății, disimulând astfel proveniența sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăților efectuate pentru societatea mass-media și ascunzând astfel că este adevăratul proprietar la creanței ce a făcut obiectul novației cu firma omului de afaceri de la care a primit creanța”, coontinuă anchetatorii în comunicatul citat.