Radu Budeanu este vizat în dosarul în care Elena Udrea este acuzată de primirea unei mite de cinci milioane de dolari de la Bogdan Buzăianu, cunoscut „băiat deștept” în domeniul energiei. Budeanu a fost așteptat pe aeroport când a revenit în țară.

UPDATE Omul de afaceri Radu Budeanu a fost pus de procurori sub control judiciar pe cauțiune, suma fiind de două milioane de lei, conform unor surse judiciare.

Surse judiciare susțin Radu Budeanu, fondatorul publicației Cancan este implicat în dosarul Elenei Udrea. De altfel, procurorii au și făcut percheziții la începutul lunii octombrie la firma Cancan TV, la cabinete de avocatură și la locuințele mai multor persoane, într-un dosar privind fapte de trafic de influență și spălare de bani. Radu Budeanu nu se afla în acel moment în țară.

În vara lui 2010, pe când era ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Udrea ar fi cerut cinci milioane de dolari mită de la Bogdan Buzăianu, în schimbul banilor urmând să-i asigure firmei Energy Holding, controlată de omul de afaceri, derularea contractului de vânzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

”Pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, (Udrea, n.r.) a primit de la același om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 de dolari și o creanță de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90 la sută din acțiunile la o societate comercială cu activitate în mass media”, afirmă procurorii DNA în comunicat.

Surse judiciare au declarat că firma cu activitate în media este compania care editează Evenimentul Zilei.

În legătură cu această tranzacție, procurorii afirmă că, în anul 2011, ”pentru a ascunde beneficiarul real al creanței de 900.000 de euro primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri”, Udrea ”îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novație cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane”.

”De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acțiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacției în numele său și să efectueze plățile aferente prin creditarea societății, disimulând astfel proveniența sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăților efectuate pentru societatea mass-media și ascunzând astfel că este adevăratul proprietar la creanței ce a făcut obiectul novației cu firma omului de afaceri de la care a primit creanța”, coontinuă anchetatorii în comunicatul citat.