În România încă moartă după Țepeș, adjunctul șefului anti-mafia de la București a trimis o plângere care-l viza pe procurorul general interimar chiar la secția pe care acesta o conducea. Moldova e un stat eșuat, iar Firea defilează spre Primărie.

Adjunctul DIICOT, procurorul Giorgiana Hosu, a trimis pe cale administrativă o plângere penală care-l viza, printre alții, și pe procurorul general interimar Bogdan Licu tocmai secției conduse de Licu, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Plângerea penală a fost depusă în decembrie 2015 de un fost șef al Spitalului Militar din București, generalul Ioan Sârbu.

Între lucrările pe care le-a considerat suspecte de plagiat, generalul Ioan Sârbu ar fi indicat inclusiv teza de doctorat a procurorului general interimar Bogdan Licu, lucrare realizată în coordonarea lui Gabriel Oprea.

Plângerea penală a ajuns la DIICOT în 4 decembrie 2015. Giorgiana Hosu, adjunctul procurorului-șef al DIICOT Daniel Horodniceanu, a făcut o mențiune pe document, a pus data și a semnat. Mențiunea făcută de procurorul Hosu a fost următoarea: „La SUPC. Se comunică”. Apoi a semnat și a pus data.

Decizia de a comunica administrativ plângerea penală a fost luată de Giorgiana Hosu, procurorul-șef adjunct al DIICOT.

„Este semnătura doamnei procuror-șef adjunct, doamna Hosu. Domnia-sa a decis ca plângerea să fie transmisă la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică pe cale administrativă, într-un moment în care eu nu mă aflam la serviciu. Este adevărat că, la acel moment, domnul Licu, menționat în plângere ca fiind, dacă vreți, un beneficiar al faptelor reclamate, era șeful Secției de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC)”, a declarat, luni, pentru EurActiv.ro,procurorul-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu. 

R. Moldova a fost considerată în anii trecuți o poveste de succes a Parteneriatului Estic. 2015 a dezvăluit însă adevărata față: corupție, delapidări, o societate divizată încă între est și vest. Un "horror", potrivit fostului premier Ion Sturza.

Expert Forum a organizat, luni, la București, o dezbatere "nu doar despre Moldova, ci mai ales cu Moldova", ocazie cu care Maia Sandu, fost ministru al Educației la Chișinău, a trecut în revistă, motivele pentru care R. Moldova a ajuns dintr-o poveste de succes "un horror”, după cum s-a exprimat un alt speaker.

"Suntem într-un moment în care cetățenii nu mai cred în instituțiile statului. Cele mai multe s-au compromis și nu ne ajută să construim o relație între cetățeni și instituții”, a declarat fostul ministru al Educației Maia Sandu, evocând criza economică, bancară, socială, dar mai ales criza politică profundă "determinată de guvernarea proastă”.

Gabriela Firea este noul șef (interimar) al organizației PSD București, în locul lui Robert Negoiță. Președintele social-democrat, Liviu Dragnea, a declarat, marți, că ea este principala opțiune a partidului pentru candidatura la Primăria Capitalei.

Dacă, ipotetic, Vlad Țepeș ar trăi și ar candida la prezidențiale, probabil că ar ieși învingător în fața lui Cuza, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazu, potrivit unui sondaj CSCI

Recomandarea de lectură a redacției este, de obicei, un text care nu ne aparține. Astăzi, însă, recomandăm un interviu cu fostul ministru de Externe francez Hubert Vedrine, care a răspuns întrebărilor lui Laurențiu Colintineanu.