Judecând după numărul turiștilor pare că nu ne pricepem la turism. Știm însă să ne alegem brandul de țară: după frunza Elenei Udrea ar putea urma oaia lui Mircea Dobre.

Brandul de țară nu poate fi schimbat până în 2020, întrucât am putea pierde bani europeni, dar ministrul Turismului a avansat deja o propunere privind viitoarea imagine turistică a României: oaia. Ideea nu a fost pe placul oamenilor de afaceri din domeniu, dar a găsit un susținător în ministrul Petre Daea: ”Oaia este o statuie vie. Argumente sunt în străfundul analizei pentru fiecare. (...) Uitați-vă astăzi în orice parte a țării, cât de frumos e acest animal pe pășunile verzi ale țării românești. Frunza o are toată lumea, dar oile ca-n România, nu. Lângă oaie, găsești o frunză, dar lângă frunză nu poți să găsești o oaie”.

De oaie au făcut-o și deputații care au respins, din nou, cererea DNA în cazul colegului social-democrat Eugen Bejinariu. Asta deși liderul PSD Liviu Dragnea, care e și președinte al Camerei Deputaților, susține că le-a cerut să aprobe cererea de urmărire penală. 

În timp de noi ne jucăm de-a oaia și de-a statul de drept, Guvernul german se gândește să penalizeze statele UE care încalcă statul de drept prin blocarea unor fonduri europene. Această prevedere ar putea funcționa abia în cadrul financiar post-2020. Până atunci, Comisia Europeană a propus pentru 2018 cel mai mare buget anual din istoria Uniunii Europene: 160,6 miliarde de euro. (#PE) 

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, începe miercuri o vizită la New York, în vederea lansării oficiale a campaniei de promovare a candidaturii României pentru un mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CS ONU) în intervalul 2020-2021.

Recomandarea de lectură a redacției: Spiegel Online, despre declarația cancelarului Angela Merkel privind relația UE-SUA.