Joi și vineri, membrii Comisiei de la Veneția vor discuta la București despre modificările controversate aduse de PSD și ALDE la codurile penale. Delegația se va întâlni cu mai mulți oficiali români.

UPDATE 3 Stelian Ion (USR), membru al comisiei condusă de Florin Iordache, a povestit cum s-au desfășurat discuțiile dintre experții Comisiei de la Veneția și parlamentarii PSD.

„La partea finală a acestei discuții, pe mine pur și simplu m-a bulversat. Nu credeam să văd la o astfel de întâlnire o atitudine atât de ireverențioasă la adresa membrilor comisiei, în sensul în care reprezentanții Puterii au criticat foarte dur raportul preliminar al Comisiei de la Veneția cu privire la legile justiției. Aceștia nu și-au ascuns dezamăgirea față de acel raport pe care l-au numit subiectiv și au spus că există riscul ca în cazul în care Comisia de la Veneția nu-și va veni în fire, între ghilimele, și nu vor da un raport final pe placul dumnealor, aș spune eu, Comisia de la Veneția își va pierde credibilitatea. Un astfel de dialog cu o instituție atât de importantă recunoscută pe deplin la nivel european și mondial este inacceptabil. Aceasta este atitudinea PSD față de Europa și față de organismele europene și față de democrația în general, pentru că este o comisie care apără democrația prin drept. Iată care este opinia reală a PSD față de democrație”, a afirmat Stelian Ion, după întâlnirea cu experții Comisiei de la Veneția.

UPDATE 2 Experții Comisiei de la Veneția s-au întâlnit și cu președintele României, Klaus Iohannis, care și-a expus punctul de vedere în legătură cu modificările aduse de PSD-ALDE codurilor penale.

„Președintele Klaus Iohannis a reiterat, în cadrul discuțiilor, principalele probleme ridicate de noua formă a legislației penale, așa cum a fost votată de către Parlament. În acest context, Președintele României a arătat că modificările codurilor penale diminuează predictibilitatea și dezechilibrează sistemul judiciar, unul dintre efectele vizate fiind tocmai favorizarea unor politicieni cu dosare penale. Președintele Klaus Iohannis a susținut că este inacceptabilă distrugerea coerenței legislative. De asemenea, Președintele României a subliniat că modificările propuse de actuala majoritate parlamentară riscă să compromită efortul de consolidare a sistemului judiciar din ultimii ani. Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că implicarea și sprijinul experților Comisiei de la Veneția au rolul de a ajuta România să aibă o legislație performantă și modernă”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Opinia Comisiei de la Veneția în ceea ce privește modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală urmează a fi adoptată în cadrul Sesiunii Plenare din 19-20 octombrie 2018.

UPDATE 1 Ministrul Justiției s-a întâlnit cu experții Comisiei de la Veneția și a detaliat discuția cu aceștia.

„Discuțiile s-au purtat asupra proiectelor de lege pentru modificarea Codului penal, Codului de procedură penală. Sigur, este contribuția Ministerului Justiției privind transpunerea deciziilor Curții Constituționale - deciziile de admitere, deciziile interpretative - și, de asemenea, pentru consolidarea prezumției de nevinovăție și confiscare extinsă. După aceea cunoașteți că proiectele au fost trimise prin Guvern, au fost trimise la Parlament, Parlamentul le-a mai adăugat și alte soluții legislative și acum au fost adoptate. Proiectele de lege sunt la Curtea Constituțională, care le va dezbate pe data de 17 septembrie”, a declarat Tudorel Toader după întâlnirea cu experții Comisiei de la Veneția.

***** Textul inițial

Opinia pe marginea modificărilor controversate aduse codurilor penale a fost solicitată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Membrii delegației vor avea discuții cu președintele Klaus Iohannis, cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, precum și cu reprezentanți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului General, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și ai Consiliului Superior al Magistraturii, conform Agerpres.

Delegația va discuta de asemenea și cu membrii Comisiei speciale parlamentare pentru modificarea legilor justiției, cu asociații de judecători și procurori, precum și cu organizații ale societății civile.

Modificările aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală sunt în acest moment în analiză la Curtea Constituțională. CCR s-ar putea pronunța în această lună pe marginea modificărilor.