Declarațiile ministrului Justiției conform cărora Ministerul Public își desfășoară activitatea cu încălcarea legii sunt considerate afirmații grave de Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

„Secția pentru procurori a luat act cu îngrijorare de declarațiile publice ale ministrului justiției din data de 27.08.2018, potrivit cărora „Ministerul Public s-a îndepărtat treptat de la rolul constituțional pe care-l are (…) s-a îndepărtat progresiv de la rolul de garantare a drepturilor și libertăților cetățenești”.

Aceste declarații care acreditează ideea că procurorii își desfășoară activitatea cu încălcarea cadrului legal și a libertăților fundamentale ale cetățenilor reprezintă afirmații grave la adresa justiției din România.

Secția pentru procurori atrage atenția că astfel de afirmații cu caracter general sunt de natură a pune la îndoială activitatea și credibilitatea Ministerului Public.

Secția pentru procurori subliniază nevoia unui mesaj public echilibrat și responsabil care să consolideze încrederea cetățeanului în actul de justiție, îndatorire care revine deopotrivă tuturor reprezentanților instituțiilor publice, inclusiv ministrului justiției”, se arată într-un comunicat al Secției pentru procurori din cadrul CSM.

Ministrul Justiției a declanșat procedura de evaluare a activității manageriale ale procurorului general Augustin Lazăr, după ce Darius Vâlcov, consilierul Vioricăi Dăncilă, a făcut public un protocol între Parchetul General și SRI, chiar dacă acesta nu mai era în vigoare de la începutul anului 2017.

„Decizia de demarare a procedurii de evaluare a procurorului general nu a venit nici din senin, nici din circumstanțial. Eu am observat de-a lungul timpului, și probabil ați observat și dumneavoastră, cum Ministerul Public s-a îndepărtat treptat de la rolul constituțional pe care-l are. Eu am observat cum activitatea ministerului s-a îndepărtat progresiv de la rolul de garantare a drepturilor și libertăților cetățenești”, a declarat ulterior Tudorel Toader, care, practic, s-a autopronunțat înainte de a începe efectiv evaluarea procurorului general.

Atât Lazăr, cât și SRI au anunțat că acel protocol nu mai este în vigoare.

Amintim că în același mod a procedat Tudorel Toader și în momentul în care a propus revocarea Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA.

Augustin Lazăr a fost unul dintre procurorii șefi care au contestat modificările aduse legilor Justiției și a legislației penale.