Tudy renunță la postul de viceprimar după ce opinia publică și-a amintit de păcatele sale din tinerețe.Vom avea însă mai multe produse românești în supermarketuri, iar CCR va decide dacă bugetarii vor avea sau nu spor de suprasolicitare neuropsihică.

Doar patru zile a fost Tudor Tudy Ionescu (ALDE) viceprimar al Capitalei. Fostul amant al Oanei Zăvoranu și-a dat demisia, dând vina pe campania mediatică declanșată împotriva sa pe considerente ce țin exclusiv de sfera vieții sale private, din urmă peste cinci ani.

I-a asigurat însă pe bucureșteni că va demonstra de ceea ce este capabil prin proiectele pe care le va realiza de acum înainte. Îl așteptăm.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care obligă marile magazine să se asigure că principalele produse alimentare de pe rafturi provin în proporție de 51% din producție autohtonă.

Legea a fost bine primită de producători, în timp ce reprezentanți ai lanțurilor de retail susțin că ea va duce, de fapt, la creșterea prețurilor, închiderea multor producători români, ba chiar și la închideri de magazine.

În timp ce parlamentarii au plecat în vacanță, Guvernul a început săptămâna în forță, atacând la Curtea Constituțională mai multe legi adoptate recent de Parlament prin care sunt mărite salariile unor categorii de funcționari publici - spre exemplu, angajații Ministerului Transporturilor ar urma să beneficieze de o creștere salarială de peste 150% - , sunt acordate sporuri de risc și de suprasolicitare neuropsihică, precum și sporuri salariale pentru bugetarii care lucrează în domeniul în care și-au dat doctoratul.

Executivul nu e de acord nici cu legea care prevede ca Ministerul Sănătății, ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie să poată acorda personalului medical și de specialitate stimulente financiare lunare în limita a două salarii minime brute pe țară.

Presa de peste Prut scrie că ministrul Apărării, Anatol Șalaru, a rugat membrii NATO, la recentul summit de la Varșovia, să susțină inițiativa R. Moldova de a transforma misiunea de pacificare din Transnistria într-o misiune civilă multinațională, iar armata și Rusiei să fie evacuată de pe teritoriul țării.

Recomandarea de lectură a redacției: Un portret al viitorului premier britanic Theresa May realizat de The Guardian.