Carabinieri deghizați în băieți care livrează pizza au arestat un important cap al mafiei napoletane Camorra, aflat într-o casă clandestină. Circa 400 de refugiați, mulți din Somalia, au murit înecați în Mediterană. Ministru nou la ministerul Muncii.

La exact un an de la tragedia soldată cu 800 de morți în apele Mării Mediterane, alți 400 de refugiați și-au găsit sfârșitul în drum spre Europa după ce a plecat din Egipt. Alți 100 de migranți au fost salvați de pe o barcă parțial dezumflată în apele Libiei.

Avem un nou ministru al Muncii. Premierul Dacian Cioloș l-a propus pe Dragoș Pîslaru pentru funcția de ministru al Muncii, loc din guvern rămas liber după demisia Anei Costea. Președintele României a semnat decretul.

Israelienii suspectați de spionaj asupra șefei DNA Laura Codruța Kovesi mai stau în arest. Judecătorii au admis cererea procurorilor DIICOT de prelungire a mandatelor de arestare preventivă a celor doi care au fost prinși.

Roberto Manganiello, un important lider al mafiei italiene, a fost arestat de polițiști în timp ce se uita la meciul de fotbal dintre Inter Milano și Napoli, pierdut de echipa sa favorită. Polițiștii erau deghizați în băieți care livrează pizza.

Cât îi va costa Brexit-ul pe britanici? Produsul intern brut al Marii Britanii va pierde 6 la sută în următorii 14 ani, sau echivalentul a 4.300 de lire sterline anual pentru fiecare gospodărie. Economia va fi afectată prin introducerea de bariere comerciale, dacă Regatul va părăsi Uniunea Europeană.

La Berlin, inaugurarea unui restaurant pentru vegani a fost oprită de Poliție. Au venit atât de mulți oameni încât poliția a fost nevoită să intervină pentru a-i dispersa.