PSD-ALDE continuă seria circului politic, Dăncilă a ajuns din nou la "mila" lui Iohannis privind remanierea guvernamentală, un candidat la președinție încurcă borcanele când vine vorba de relația Rusia-NATO, iar Marian Oprișan este și baron, și mamă.

Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) a renunțat la șefia Senatului ca urmare a ruperii Coaliției de guvernare, iar acum a venit cu o propunere care să îi ia locul, dar tot din ALDE. Raționamentul din spatele acestei decizii pare unul complet stupid, dar, de fapt, este vorba despre noul război între PSD-ALDE. Lui Teodor Meleșcanu i s-a transmis că, dacă mai face jocurile PSD, va fi zburat din partid.

Ținută în repaus de Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă se roagă de acesta să-i numească cei trei interimari la Energie, Mediu și Relația cu Parlamentul, pentru a putea ține în continuare ședințe de Guvern. Nici până acum șeful statului n-a dat vreun semn că acceptă propunerile, că nu le acceptă sau se mai gândește.

Ramona Ioana Bruynseels, candidată la prezidențiale și susținută de mogulul Dan Voiculescu, a lovit în moalele politicii externe, al culturii generale și al logicii prin următoarea declarație: "Suntem împreună cu Rusia parte a NATO, trebuie să ne continuăm exercițiile bilaterale...". La aproape o zi după declarație, aceasta a revenit cu o serie de precizări, susținând că știe care sunt statele membre NATO, dar vrea o relație de colaborare cu Moscova. Concluzia: nu a fost o greșeală, candidata este doar prorusă.

Baronul PSD Marian Oprișan a adus în discuție o veche întrebare legată de cine a fost mai întâi - oul sau găina? Chestionat de o jurnalistă despre declarația de avere stufoasă și dubioasă a mamei sale, dar și de ce toate bunurile familiei sunt pe numele ei, Oprișan spune: "Mama mea sunt eu".

Din păcate, un reprezentant al Ambasadei României în Afganistan a murit într-un atac terorist, iar un altul a fost grav rănit.

Un cercetător în științe computaționale la Universitatea din Helsinki a primit un grant de 1.5 milioane de euro din partea Consiliului European pentru Cercetare (ERC).

O scurtă analiză despre motivele care au dus la succesul extremei drepte în Estul Germaniei, după ce Alternativa pentru Germania (AfD) s-a clasat pe locul doi la alegerile regionale din două landuri.

Pentru premierul britanic, Boris Johnson, ziua de marți a fost cât se poate de neagră. Mai întâi a pierdut majoritatea în Parlament, după ce un deputat conservator a trecut la liberal-democrați chiar în timpul discursului lui, după care a asistat neputincios la preluarea controlului de către Camera Comunelor a agendei legislative. Asta înseamnă că miercuri deputații pot supune dezbaterii un proiect de lege privind blocarea unui Brexit fără acord.  

Recomandare de lectură - BBC.com - Cum a ajuns un oraș din Argentina să aibă un singur locuitor.