Legile Justiției ajung acolo unde PSD nu dorea, adică la Comisia de la Veneția, unde vor fi analizate de experți din zeci de state. Iohannis s-a arătat deranjat că Dăncilă și Dragnea s-au dus, pe furiș, în Israel. Zestrea judiciară a lui Vîntu crește

PSD-ALDE a arătat o poftă de nedescris pentru înființarea de comisii de anchetă, de verificare, unde să analizeze ei ce și cum. De la comisia făcută cu singurul scop de a o chema în fața lor pe Kovesi și până la comisia pentru aderarea la zona euro, coaliția a înființat mai multe comisii inutile decât au fost înaintea guvernării lor.

Inclusiv comisia specială condusă de Florin Iordache a fost înființată doar pentru a-l repune pe acesta la butoanele Justiției după ce și-a dat demisia din funcția de ministru din cauza celebrei OUG 13.

Le plac comisiile, dar numai cele pe care le pot controla. Faptul că legile Justiției ajung acum pe mâna experților în democrație - Comisia de la Veneția - pare să-l fi aprins pe Iordache, care, mai direct, mai indirect, a arătat limpede că nu va da doi bani pe ce va spune organismul european.

Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă l-au supărat pe Klaus Iohannis. Cei doi au plecat pe furiș în vizită în Israel, iar președintele țării, cel care dictează politica externă a României, nu a știut nimic până în ultima clipă.

Plecarea bruscă a lui Dragnea și Dăncilă vine și în contextul în care șeful PSD vrea cu insistență să mute ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim. „Cine știe ce înțelegeri secrete fac acolo”, a spus Iohannis.

În timp ce sentința în cazul lui Victor Ponta se tot lasă așteptată (a cincea amânare), pentru Sorin Ovidiu Vîntu și fostul sindicalist Liviu Luca s-a găsit o nouă pedeapsă. 10 ani de închisoare pentru delapidarea Asociației Salariaților Petrom.

Corina Crețu, comisarul pentru Politici Regionale, face o pledoarie, într-un editorial, pentru menținerea politicii de coeziune în noul exercițiu bugetar, înainte de primul draft al viitorului buget care va fi publicat săptămâna viitoare de Gunther Oettinger.

Legislația favorizează cooperativele agricole și, totuși, acestea sunt rare în România. Două exemple de succes în Ocolna, Dolj: Bostanii lui Stoican și Renașterea Cilnicu, prin proiectul Spring al Fundației PACT. #AGRI

Comisia Europeană a lansat în România o campanie de informare a cetățenilor cu privire la modalitățile de reducere a consumului de energie și a facturilor, fără să le fie afectat confortul personal.

Recomandare de lectură: În plină milșcare #MeToo, unul dintre cei mai cunoscuți actori de comedie, Bill Cosby, tocmai a încasat o pedeapsă de 30 de ani pentru agresiune sexuală.