Astăzi este ultima zi din starea de urgență. Ce urmează de vineri este încă neclar

Ce reguli se aplică începând de vineri, 15 mai? Astăzi, joi (14 mai), la 6 dimineața, încă nu știm cu siguranță.

Cert este că joi expiră starea de urgență, care ar fi trebuit înlocuită de vineri cu starea de alertă, după cum autoritățile au anunțat de câteva săptămâni. Dar, deși vorbim de o urgență, liberalii s-au mișcat extrem de lent și au comis gafă după gafă.

Parlamentul a adoptat miercuri legea care instituie starea de alertă, dar - din motive constituționale - aceasta nu poate fi introdusă mai devreme de 18 mai. Rămâne astfel un vid legislativ, fix pe perioada week-end-ului.

PNL a încercat chiar să încerce impunerea regulilor, prin nerespectarea regulilor din Constituție, dar, în cele din urmă, amendamentul a fost respins de deputați, după o lungă și tensionată ședință.

în plus, legea diferă radical de proiectul pe care l-a adoptat Guvernul luni (foarte târziu, de altfel) și pe care l-a trimis apoi Parlamentului. Mingea este acum în curtea președintelui, dar Klaus Iohannis nu a anunțat încă ce va face.

Una dintre posibilele soluții vine de la PLUS: Iohannis ar putea emite un nou decret, prelungind pentru câteva zile starea de urgență, până când ar putea fi implementată starea de alertă. 

Alți politicieni susțin că, de fapt, nici nu se justifică o stare de alertă la nivel național, având în vedere evoluția recentă a epidemiei și că nu este nevoie de menținerea restricțiilor. De altfel, PSD ne anunțase deja că nu vor mai fi restricții de la 15 mai.

De altfel, cu sau fără proiectul de lege, parcă nici autoritățile nu știau exact care vor fi măsurile ce rămân în vigoare de vineri. Ministrul sănătății spunea ceva, ministrul de interne altceva, iar ce spuneau cei doi era oricum diferit de ce susțineau președintele și, uneori, premierul Ludovic Orban.

Așa că nu planificați încă „marea liberare” din week-end, pentru că autoritățile ar putea să ne livreze o surpriză astăzi.

În definitiv, deși sunt unele semne de încetinire, tot mai sunt 7.000 de cazuri active de COVID-16, din cele 16.000 confirmate până acum. La câteva zile după ridicarea carantinei din Țăndărei, ministrul de interne a anunțat miercuri ordonanța militară 12, care ridică și carantina din Suceava și localitățile limitrofe.

Pe de altă parte, în a 60-a zi a stării de urgență, se vede nevoia unor decizii care să repornească rapid economia, altfel recesiunea care ne așteaptă va fi mult mai serioasă.

Și la nivel european este evidentă dorința autorităților de reîntoarcere la comportamentul normal. Comisia Europeană a prezentat miercuri un pachet de orientări și recomandări pentru a ajuta statele membre să elimine treptat restricțiile de călătorie, pentru a relansa astfel turismul și transporturile. Comisarul pentru economie a promis că putem merge în vacanță în această vară.

În plus, epidemia a readus în prim-plan discuțiile privind muncitorii imigranți din multe state europene, în condițiile în care circulația forței de muncă a fost aproape complet blocată în ultimele două luni.

Recomandarea zilei este un superb reportaj realizat de colegii de la report.md despre cum se vede epidemia de coronavirus într-un sat ascuns de lume din Republica Moldova (material realizat în proiectul #CovRoMD)