Liberalii vor să bage în legalitate academia lui Oprea, ministrul Curaj refuză să-l lase pe Ponta fără titlul de doctor, iar ministrul Agriculturii acuză o firmă că ar fi sursa infectărilor cu E.coli înainte ca analizele să fie definitive.

Mai mulți liberali au inițiat o propunere legislativă ce prevede ca Academia de Științe ale Securității Naționale să intre sub controlul parlamentar, să susțină cursuri de perfecționare, iar indemnizațiile membrilor săi să fie plătite de la buget. Propunerea legislativă se află pe ordinea de zi a ședinței de marți a Comisiei de apărare din Senat și reprezintă, practic, o tentativă de a băga în legalitate struțo-cămila construită de Gabriel Oprea.

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a declarat, marți, că Ministerul Educației i-ar fi retras titlul de doctor fostului premier Victor Ponta dacă s-ar fi putut din punct de vedere legal. Declarația ministrului vine după ce Universitatea din București a retrimis ministerului, pentru a treia oară, dosarul privind teza de doctorat a lui Victor Ponta, însoțită de solicitarea de retragere a titlului de doctor acordat fostului premier. 

Întrebat într-o conferință de presă dacă pe baza actualului cadru legislativ se poate ridica de către minister titlul de doctor fostului premier, Curaj a răspuns: "Nu. Dacă se putea, se făcea". El a continuat spunând că Ministerul Educației va consulta cadrul legal și va veni cu un răspuns la solicitarea Universității din București de anulare a titlului de doctor fostului prim-ministru.

Patronul Lactate Brădet, Marius Badea, declară că va închide producția și că nu mai crede în reabilitarea unității, după ce ministrul Agriculturii a spus, luni, că în fabrica lui a fost găsită bacteria E.coli care ar fi îmbolnăvit și ucis mai mulți copii în Argeș. Omul de afaceri a plâns în fața presei și a spus că e posibil ca "ministrul să se fi grăbit să arate" spre firmă. ANSVSA spune că în urmă cu o săptămână la fabrica omului nu erau probleme.

Toate acestea par să confirme, cel puțin la nivel metaforic, cele susținute în cel mai propriu sens de profesorul universitar doctor Cătălina Tudose, care, într-un interviu acordat EurActiv.ro, explică de ce e corect să vorbim despre o pandemie de cazuri de demență în România.

În interviu, doamna doctor explică de ce nu are interlocutor în statul român deși i-a pus pe masă de doi ani un plan național și care sunt urgențele pentru a gestiona fenomenul.

Recomandarea de lectură a redacției este astăzi un text despre magia anumitor cadre din filmul Spotlight, recent premiat cu Oscar pentru cel mai bun film.