Gabriel Oprea va fi urmărit penal datorită încuviințări cererii DNA de către președintele Iohannis. Britanicii au o politică tot mai dură privind străinii veniți să lucreze sau să învețe în UK. Cioloș nu va candida la parlamentare.

Președintele Klaus Iohannis a dat curs solicitării DNA de încuviințare a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în dosarul morții lui Bogdan Gigină, la fel cum, până acum, a avizat favorabil toate cererile procurorilor anticorupție.

Asta, după ce, joi, Iohannis a asigurat că va încuvința cerea. Cererea a ajuns la președinte după ce senatorii au respins-o, iar Gabriel Oprea și-a dat demisia din Senat.

Marea Britanie mizează tot mai mult pe politica „afară cu străinii din țară”. Britanicii vor să creeze „liste ale rușinii” cu firmele care angajează străini în defavoarea lucrătorilor britanici și spun că ar fi bine ca medicii și asistentele din spitale să se întoarcă în țările de origine, iar universitățile nu ar trebui să mai accepte studenți străini.

Această creștere a sentimentelor naționaliste și, mai ales, anti-imigrație, manifestate încă din campania pentru referendumul pentru Brexit din 23 iunie, îngrijorează deja străinii care lucrează sau studiază în Marea Britanie.

Premierul Dacian Cioloș a afirmat că înainte de începerea campaniei electorale va prezenta o platformă de lucru pentru perioada următoare care să reflecte experiența acumulată și să prezinte soluțiile de avut în vedere după alegeri. Proiectul va constitui o bază de discuții cu partidele.

Cioloș a insistat asupra faptului că nu va candida la alegerile din toamnă și că nici nu a discutat cu partidele acest aspect.

Senatorii PNL contestă legea de modificare a ordonanței de urgență privind școlile doctorale, mai precis că "retragerea doctoratelor se va face de către universități", invocând, între altele, nerespectarea principiului bicameralismului.

Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate la Legea Big Brother care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, declarând-o ca fiind constituțională.

Norvegia crește fondurile pentru România. Țara noastră va beneficia de 502,5 milioane euro fonduri externe nerambursabile prin Granturile SEE și Norvegiene pentru intervalul 2014-2021.

În acord cu prioritățile României și ale statelor donatoare, Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021 vor viza domenii precum dezvoltare locală și combaterea sărăciei, îmbunătățirea situației romilor, sănătate publică, inovare, mediu de afaceri și IMM-uri, sectorul ONG, cercetare și educație, eficiență energetică, energie regenerabilă și mediu, patrimoniu și schimb cultural, justiție, servicii corecționale și afaceri interne.

În plan extern, Brexitul este departe de a începe. Înalta Curte a Angliei a început, însă, un proces intentat pentru a obliga Guvernul britanic să obțină acordul Parlamentului înaintea începerii negocierilor pentru retragerea din UE. Un proces similar se află și pe rolul Înaltei Curți a Irlandei de Nord.

Guvernul german a aprobat limitarea accesului cetățenilor UE la indemnizații sociale. Partidele de opoziție au calificat decizia drept o trădare a idealurilor Uniunii Europene.

Premiul Nobel aduce noi surprize. Cântărețul american Bob Dylan a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură 2016 pentru "crearea unor noi expresii poetice în marea tradiție a muzicii americane", chiar dacă nu figura printre favoriți.