Ministrul Justiției s-a dus joi seara la România TV pentru a-și apăra modificările contestate din proiectele de lege privind justiția. El s-a referit și la reacția Ambasadei SUA, susținând că nu a văzut motivele stării de îngrijorare.

"Este dur mesajul și cuvântul «îngrijorare» l-au mai folosit și în alte luări de poziție. Nu cred că este rolul ministrului Justiției să comenteze declarațiile unui înalt demnitar. Pe de altă parte, a exprima o stare...o îngrijorare...firesc apare și necesitatea ca ea să fie și motivată. În acest mesaj nu am văzut motivele acestei stări de îngrijorare. Nu cred că starea de îngrijoare vine din faptul că durata mandatelor șefilor de parchete va fi de 4 ani în loc de trei ani", a declarat Tudorel Toader.

Ministrul Justiției nu crede că starea de îngrijorare exprimată de Ambasada SUA vine din faptul că ”un magistrat care se pensionează azi și are un apartament în centru și plătește o chirie de maxim 94 de lei, iar prin legile actuale ale justiției se transferă chiria și imobilul la urmații familiei”.

”Statele Unite au luat cunoștință de propunerile Ministerului Justiției din 23 august cu îngrijorare pentru independența sistemului judiciar. Îndemnăm toți actorii executivi, legislativi și judiciari din România să colaboreze pentru a continua lupta țării împotriva corupției și pentru a asigura credibilitatea instituțiilor sale”, se arată într-o declarație a misiunii diplomatice transmisă marți.

Alte declarații ale ministrului Justiției la România TV: 

  • despre problemele de la CSM: ”Așteptam raportul de evaluare a Inspecției de la DNA și am văzut și eu faptul că se plănuiește o evaluare a Inspecției Judiciare. Această măsură blochează documentul acela. Din moment ce revoci inspectorii judiciari, ei nu mai pot veni cu raportul în fața CSM.
  • despre necesitatea modificărilor la legile justiției: ”Aceste legi care formează pachetul legilor de justiție au fost adoptate în 2004, iar de atunci au trecut 13 ani. Acestea au cunoscut modificări punctuale, dar care nu au dat coerența. Era și este momentul unei reașezări politice a sistemului judiciar pentru că în România puterea judecătoarească este formată din aproximativ 7.000 de magistrați, peste 4.000 de judecători și 2.900 de procurori”. 
  • despre slăbiciunile sistemului judiciar: ”Avem o inflație legislativă care generează interpretări și aplicări diferite. Sistemul legislativ are o inflație de reglementări și e foarte stufos. Avem peste 800 de infracțiuni. Sistemul normativ trebuie reașezat pe bazele Constituției și ale statului de azi, nu cel din 91-92. De asemenea, puterea judecătoarească are un imens deficit de personal. A treia slăbiciune a sistemului este practica judiciară neunitară".
  • despre mutarea Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției: ”La Ministerul Justiției sunt structuri diferite care nu sunt politice. Noi am pornit pe sistemul francez. În Franța, Inspecția Judiciară e la Ministerul Justiției”.
  • despre procurorul-șef al DNA: Întrebat dacă o va demite pe Laura Codruța Kovesi, ministrul Justiției a declarat: ”Nu am să spun da sau nu până nu văd raportul evaluării DNA. Când am făcut evaluare prin raportare la Curte a fost un principiu constituțional. Acum sunt acte și fapte. Suntem în zone diferite”.

Ministerul Justiției a publicat miercuri seara proiectele de lege privind justiția, adâncind și mai mult controversele din jurul modificărilor propuse de Tudorel Toader. 

Parchetul general, DNA și Adunarea generală a procurorilor au criticat modificările, argumentând că se încearcă subordonarea politică a justiției. Chiar și Inspecția Judiciară care, inițial, a apreciat propunerile prezentate de ministru în Power Point a anunțat joi că nu i se pare în regulă trecerea la Ministerul Justiției. 

Îngrijorări privind modificările au fost exprimate nu doar de Ambasada SUA, ci și de Comisia Europeană și Ambasada Germaniei.