În vreme ce tragediile continuă, voluntarii din Serbia vorbesc despre lipsa de speranță din rândul refugiaților și riscul de auto-rănire.

E dimineață. De când fac ochi prin parcări, pe sub poduri, prin parcuri, depouri abandonate sau pe unde se mai adăpostesc, sute de refugiați mișună prin zona gării. 

La nici o sută de metri de gară, afară, pe cimentul de sub o parcare etajată, un tânăr afgan se trezește, își strânge așternuturile întinse pe o bucată de carton și pleacă spre micuțul bar din parc, să-și încarce telefonul. Își salută, zgribulit, prietenii. Unul dintre ei ne întreabă, plin de speranță, mai mult prin semne decât în engleză, dacă știm când se deschid granițele.

La masa din parc sunt numai bărbați. Unii au pornit însoțiți, dar și-au lăsat soțiile și copiii în centre, unde au ce manca și nu-i plouă. Vorbesc pe internet cu ei sau cu cei de acasă. Sunt în permanență în căutarea unui mijloc de a evada din Belgrad – un oraș pe care l-ar da fără sa clipească pe Viena sau Berlin.

Nevoile sunt multe, pentru că ei sunt din ce în ce mai mulți. Încearcă - unii au făcut-o și de cinci sau șase ori - să treacă ilegal în Ungaria, dar puțini reușesc. Cei care sunt prinși se întorc în Belgrad bătuți, mușcați de câini, fără telefoane, câteodată chiar și fără haine.

Câteodată, când nu sunt atenți și sunt mirosiți că au bani mulți la ei, chiar traficanții care îi plimbă încoace și încolo sunt cei care îi jefuiesc.

Tatjana, voluntar la Salvați Copiii, continuă să ne răspundă la întrebări.

Video - The UNCOUNTRIED: Sârbii îi înțeleg pe acești oameni

Reporter: Care este atitudinea populației locale?

"Cetățenii sârbi au experiența conflictului și războiului civil.”

Tatjana: Mulți oameni din Serbia știu ce înseamnă să fi dislocat, cum te simți când trebuie să-ți părăsești țara. Chiar dacă nu au fost ei direct implicați într-o asemenea situație, este foarte posibil ca un membru al familiei lor să fi fost. Cetățenii sârbi au experiența conflictului și războiului civil. Mulți refugiați au ajuns în Serbia în anii '90. Așa încât îi pot înțelege pe oamenii care ajung astăzi aici.

"Cetățeanul sârb obișnuit ar susține și ar ajuta refugiații.”

Atât centrul de aici cât și în Miksaliste cer ajutorul oamenilor. Oamenii aduc haine, pentru a fi redistribuite către refugiați. 

Cetățeanul sârb obișnuit ar susține și ar ajuta refugiații.

Asta am observat în acest context de tranzit și sperăm că este ceea ce vom vedea și în cazul în care o parte dintre acești oameni vor rămâne pentru o perioadă mai lungă, sau dacă vom avea persoane care vor rămâne ca solicitanți de azil și vor fi integrați în societate.

Reporter: Dar guvernul?

"Avem o serie de îngrijorări, când vine vorba de reportaje media, pentru că am văzut cazuri de senzaționalism, dar nu este încă o problemă gravă.”

Tatjana: Guvernul sârb a oferit susținere. Încă de la începutul crizei, autoritățile sârbe au trimis un mesaj puternic – refugiații sunt bineveniți și vor fi ajutați în Serbia. Lucrul acesta a ajutat situația.

Reporter: Și media?

Tatjana: Avem o serie de îngrijorări, când vine vorba de reportaje media, pentru că am văzut cazuri de senzaționalism, dar nu este încă o problemă gravă.

"…oamenii care stau în Serbia sunt din ce în ce mai disperați și îi vedem pe mulți dintre ei că suferă de depresie și simt că nu mai au niciun viitor.”

Reporter: Dar pe teren, vedeți intensificări ale criminalității? Care este atitudinea poliției față de refugiați? Refugiații respectă legea și așteaptă, sau cauzează probleme?

Tatjana: Au fost rapoarte despre activități criminale, acte criminale, atacuri din partea traficanților, refugiaților, sau a imigranților. Poliția sârbă s-a ocupat de lucrurile acestea. Rapoartele acestea cauzează îngrijorări în cadrul comunităților locale unde atacurile au avut loc. Lucrurile sunt însă sub control și nu avem motive serioase de alarmare în acest moment.

Suntem însă îngrijorați de faptul că oamenii care stau în Serbia sunt din ce în ce mai disperați și îi vedem pe mulți dintre ei că suferă de depresie și simt că nu mai au niciun viitor. Ei nu știu ce se va întâmpla mâine. Ne temem că s-ar putea să avem cazuri de auto-rănire. ·      

"Mulți oameni au deja pe cineva în Germania – de exemplu – sau în Suedia. (...) Lucrul acesta reprezintă un factor principal de interes pentru aceste zone – vor să-și reîntregească familiile.”

Reporter: Când vorbiți cu oamenii de aici, vă spun unde vor să ajungă?

Tatjana: Când vorbim cu ei, ne spun că vor să ajungă în țările din vestul Europei. Mulți vor să ajungă în Germania, o parte în Franța, sau Italia, sau Suedia. Unii nu au o idee clară despre unde vor să ajungă, știu doar că vor să meargă în Europa de vest. Mulți dintre ei, când se gândesc la o țară de destinație, au de fapt în vedere dorința de a se reîntâlni cu familiile lor care sunt deja stabilite undeva. Mulți oameni au deja pe cineva în Germania, de exemplu, sau în Suedia. Membrii familiilor lor au plecat mai devreme sau anul trecut. Lucrul acesta reprezintă un factor principal de interes pentru aceste zone – vor să-și reîntregească familiile.

Reporter: Ai auzit pe cineva să menționeze România ca țară de destinație?

Tatjana: Nu am auzit. Am vorbit cu oamenii de aici... Nu pot să-mi amintesc pe cineva care să fi menționat România.  

                                                                               Sfârșitul cele de-a doua părți

                                             Citește și prima parte: O oprire în Serbia: Călătoria care ucide

Autori: Ovidiu Vanghele (interviu, documentare), Ioana Moldova (camera), Dani Drăgan (editare video), Paula Căbescu (activități conexe post-editării video). 

Photogallery: People helping people

Vezi secțiunea THE UNCOUNTRIED

Vezi materialele din Serbia

VIDEO / INTERVIU O oprire în Serbia – Partea I: Călătoria spre viață care, uneori, ucide

(En.) Making a stop in Serbia – Part I: The killer journey
(En.) Making a stop in Serbia – Part II: People helping people

Vezi materialele din Romania
VIDEO / INTERVIU Refugiat în România: „Am fugit să nu fiu ucis. Familia a vândut tot și banii i-am dat traficanților”
(En.) VIDEO Refugee in Romania: "I left to avoid being killed. My family sold everything to pay the smugglers.”

Vezi materialele din Bulgaria
VIDEO / INTERVIU (I) Am plecat din Siria, m-am stabilit în Bulgaria – Partea I: „Am scăpat de moarte”

VIDEO-INTERVIU (II): Am plecat din Siria, m-am stabilit în Bulgaria. „Acum, sunt profesor în Sofia”

Proiectul nostru

Ruta pe care refugiații curg din Siria spre Europa nu s-a închis după vârful din anul 2015. Doar numărul celor care ajung în Vestul bogat și plin de oportunități a scăzut, după ce traseul s-a îngreunat mult față de conjunctura favorabilă din urmă cu un an și ceva.

Unele state și-au închis, practic, granițele, forțând valul de oameni sa le ocolească sau blocând pur si simplu drumul lor spre visul european.

Ajutarea refugiaților este în continuare o problemă pentru statele sărace din regiune, care nu au suficiente resurse pentru a-i găzdui și care s-au trezit, peste noapte, cu mii de oameni vulnerabili pentru care trebuie să asigure condiții minime de viață.

EurActiv România a documentat cu sprijinul financiar oferit de German Marshall Fund – Black Sea Trust, dificultățile și tragediile imigranților și refugiaților mai vechi sau mai noi din Orientul Mijlociu care bat la poarta Europei. Ne-am uitat mai atent la provocările cu care se confruntă, dar și la oportunitățile pe care le pot accesa pentru a-și reface viața, la povești de groază despre modul în care oamenii au scăpat de la moarte și la exemple formidabile de compasiune, la prejudecăți înșelătoare și neînțelegeri ce privesc realitățile zilnice și la cazuri extraordinare de integrare.