Programul de guvernareSe pregătește debarcarea Laurei Codruța Kovesi?
Ultimele declarații publice ale ministrului Justiției aduc în discuție ultima sa evaluare asupra DNA de după „OUG 13”, atunci când Toader a citit în fața presei un adevărat rechizitoriu, dar la final a spus că nu se impune schimbarea șefei DNA.
„Cred că oarecum a venit vremea clarificărilor la DNA. Prin raportul acela pe care l-am prezentat destul de amplu referitor la anchetarea modului de anchetare a OUG 13 eu am tras un puternic semnal de alarmă vizavi de activitatea DNA și am subliniat nevoia imperativă ca activitatea DNA să se desfășoare în limite constituționale”, a declarat luni Tudorel Toader.
Această declarație a ministrului Justiției apare după conflictul intern din DNA, între șefa instituției, Laura Codruța Kovesi și doi procurori bănuiți că ar fi livrat televiziunilor înregistrări din timpul ședințelor procurorilor.
Este vorba despre Doru Florin Țuluș și Mihaela Moraru Iorga pentru care Kovesi a cerut revocarea din Direcția Națională Anticorupție.
Faptul că Toader a spus că „a venit vremea clarificărilor” arată cu ministrul Justiției are în intenție să termine ceea ce a început imediat după numirea sa în locul lui Florin Iordache și după întregul scandal din jurul OUG 13.
„Am apreciat că în acest moment nu este oportună declanșarea mecanismului instituțional de revocare a Procurorului General, respectiv a procurorului-șef al DNA”, concluziona în martie Tudorel Toader.
Anunțul său a supărat multă lume în PSD și ALDE, dar și pe alți politicieni.
Cel mai afectat de păstrarea în funcție a celor doi procurori, care s-au opus cel mai vocal Ordonanței de Urgență 13, a fost liderul PSD, Liviu Dragnea, care, practic, l-a pus pe Tudorel Toader la ministerul Justiției.
„Am văzut că tremură de frică procurorii șefi”, a fost ironic liderul PSD.
Cum a supraviețuit Tudorel Toader?
Tudorel Toader a fost la un pas să fie schimbat din cauză că nu dorea să pună un prag în textul infracțiunii de abuz în serviciu, iar Kovesi și Lazăr au fost păstrați în funcții. Mai mult, părea că întârzie, în opinia lui Dragnea, schimbările legislative așteptate la nivel de partid și Curtea Constituțională.
Ministrul Justiției a rămas, însă pe poziții pentru că a izbucnit scandalul Dragnea - Grindeanu. Ultimul a rămas fără sprijin politic, iar toți miniștrii și-au dat demisia imediat, mai puțin doi: Augustin Jianu de la Comunicații și Tudorel Toader. Ultimul s-a răzgândit în decurs de câteva ore de la momentul în care dădea de înțeles că nu intenționează să demisioneze.
Demisia sa a fost bine primită de Liviu Dragnea, care l-a repus în funcție în guvernul Tudose, mai ales că și Tudorel Toader își schimbase și discursul pe marginea pragului la abuz în serviciu, convins fiind și de ciudata decizie a Curții Constituționale.
Mai mult, recunoscător că săptămâna trecută a fost din nou pus ministru al Justiției, Toader a și ieșit la atac împotriva celui mai mare dușman al politicienilor - DNA. Iar ținta este însăși șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.
Nu lipsește de pe lista neagră a lui Toader nici procurorul general Augustin Lazăr.
„Am sesizat Inspecția judiciară a CSM pentru a face evaluări de fond privind activitatea managerială la DNA, pe de o parte, și la Ministerul Public, Parchetul ICCJ, pe de altă parte pentru că la cele două autorități nu au mai fost făcute evaluări de fond privind activitatea managerială din 2007. (...) Zece ani de zile o instituție să nu fie verificată, evaluată nu știu dacă este tocmai în regulă, motiv pentru care am sesizat Inspecția Judiciară, verificările sunt în curs de desfășurare, aștept cu interes concluziile evaluării”, a afirmat luni ministrul.
Tudorel Toader a trecut la un atac direct asupra instituției anticorupție:
„Avem nevoie de o justiție dreaptă, susținem combaterea faptelor de corupție, dar în același timp, ca ministru al Justiției, sunt obligat să nu văd numai partea pozitivă, faptul că mulți inculpați sunt descoperiți și condamnați, trebuie să văd și partea negativă. Din păcate, mulți cetățeni, români, sunt arestați, urmăriți penal, timiși în judecată. condamnați, ca ulterior să se constate că nu sunt vinovați, ceea ce e o tragedie și e mai mult decât o pată neagră pentru justiția din România", a mai spus luni ministrul Tudorel Toader.
Cu alte cuvinte, dubiile lui Dragnea în privința lui Tudorel Toader, după ce nu i-a debarcat pe Kovesi și Lazăr în martie, par să se fi spulberat săptămâna trecută, iar ministrul Justiției pare să reevalueze decizia sa din primăvară.
Comentarii